Maia Sandu l-a desemnat pe Vasile Tofan drept candidat la funcția de prim-ministru al Guvernului Republicii Moldova

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunţat sâmbătă desemnarea lui Vasile Tofan în calitate de candidat la funcţia de prim-ministru, informează Moldpres, transmite Agerpres.
AGERPRES - S, 11 iul. 2026, 13:15
Maia Sandu l-a desemnat pe Vasile Tofan drept candidat la funcția de prim-ministru al Guvernului Republicii Moldova

Anunţul a fost făcut în cadrul unui briefing de presă susţinut în comun cu preşedintele Parlamentului, Igor Grosu, liderul Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), în urma consultărilor cu partidele parlamentare, convocate după demisia premierului Alexandru Munteanu.

PAS anunţase vineri că la consultările de sâmbătă va înainta candidatura omului de afaceri Vasile Tofan.

„Pornind de la obiectivele şi priorităţile Republicii Moldova, am decis desemnarea domnului Vasile Tofan în calitate de candidat la funcţia de prim-ministru’, a spus Maia Sandu. ‘Vreau să amintesc ca principalele sarcini ale acestei guvernări sunt: asigurarea îndeplinirii tuturor proceselor necesare pentru realizarea integrării europene a ţării în următorii ani, consolidarea în continuare a rezilienţei instituţiilor statului, precum şi a societăţii în ansamblu şi, bineînţeles, relansarea economiei, astfel încât să putem creşte standardele de viaţă ale cetăţenilor noştri şi dezvoltarea ţării”, a adăugat ea.

La rândul său, Igor Grosu a spus că „obiectivul principal rămâne atingerea tuturor obiectivelor privind procesul de integrare europeană”. „Fracţiunea parlamentară a PAS va oferi tot sprijinul necesar şi va fi alături în acest proces foarte important (…) Domnului Vasile Tofan îi urez succes. Suntem o echipă şi vom duce toate aceste lucruri la bun sfârşit”, a arătat el.

Candidat desemnat la funcţia de prim-ministru, Vasile Tofan, a subliniat că această decizie reprezintă ‘o mare responsabilitate’ pentru el.

„Este o onoare să fiu aici. Nu privesc acest moment ca pe o realizare sau ca pe o încununare a parcursului meu, ci ca pe o mare responsabilitate. Trebuie să recunoaştem corect această responsabilitate şi nivelul foarte ridicat al aşteptărilor moldovenilor”, a afirmat el.

Premierul desemnat a anunţat trei priorităţi în activitatea sa ulterioară: restabilirea încrederii cetăţenilor, repornirea economiei ţării şi munca în echipă.

Conform Constituţiei Republicii Moldova, candidatul desemnat urmează să solicite, în termen de 15 zile, votul de încredere al Parlamentului pentru programul şi componenţa guvernului.

Potrivit Moldpres, Vasile Tofan are 44 de ani şi este un investitor, antreprenor şi finanţist cu experienţă acumulată în Republica Moldova, Europa şi Statele Unite ale Americii. El a activat mai mulţi ani în domeniul investiţiilor de capital privat şi a fost senior partner al Comitetului de investiţii al fondului de investiţii Horizon Capital din anul 2012, fond care gestionează investiţii în Europa Centrala şi de Est, cu accent pe Republica Moldova şi Ucraina, având în administrare active de aproximativ 1,6 miliarde de dolari.

Te-ar mai putea interesa și
Proces între giganții din industria tech. Apple a dat în judecată OpenAI pentru furt de secrete comerciale
Proces între giganții din industria tech. Apple a dat în judecată OpenAI pentru furt de secrete comerciale
Apple a dat vineri în judecată OpenAI, susţinând că firma specializată în inteligenţă artificială a furat secretele comerciale ale producătorului de iPhone pentru a-şi dezvolta propriile......
Pană totală de curent în Cuba. Reţeaua electrică a căzut pentru a doua oară în această săptămână
Pană totală de curent în Cuba. Reţeaua electrică a căzut pentru a doua oară în această săptămână
Reţeaua electrică naţională a Cubei a cedat vineri, fiind a doua pană totală de curent într-o săptămână şi a ...
CC Tax Advisory cere ANAF să publice nivelul real al gap-ul de TVA, comparativ cu UE, rata de succes în litigii și costurile digitalizării, date omise în Raportul de Performanță
CC Tax Advisory cere ANAF să publice nivelul real al gap-ul de TVA, comparativ cu UE, rata de succes în litigii și costurile ...
”Publicul relevant (contribuabilii, mediul de afaceri, consultanții fiscali, finanțatorii internaționali) are nevoie ...
Comisia Europeană acuză Meta că încalcă legislaţia UE prin mai multe funcții ale Facebook şi Instagram care crează dependență, mai ales printre adolescenți și persoane vulnerabile
Comisia Europeană acuză Meta că încalcă legislaţia UE prin mai multe funcții ale Facebook şi Instagram care crează ...
Comisia Europeană a concluzionat, într-o evaluare preliminară publicată vineri, că Meta încalcă Legea privind serviciile ...