Maia Sandu propune un referendum pe tema aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, propune organizarea, în aceeaşi zi cu alegerile prezidenţiale din noiembrie, a unui referendum pe tema aderării europene a Moldovei.
AGERPRES - J, 07 mart. 2024, 08:33
Maia Sandu propune un referendum pe tema aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană

Liderul de la Chişinău a declarat, miercuri, într-o emisiune la postul de televiziune Digi 24, că referendumul este „un proiect de ţară”, care să confirme că Republica Moldova îşi doreşte „să ajungă parte a familiei europene”.

„Noi avem partide care lucrează pentru Kremlin, nu pentru cetăţenii Republicii Moldova şi atunci ce putem face în această situaţie? Putem să demonstrăm că există o majoritate a cetăţenilor Republicii Moldova care sprijină acest proiect de ţară, să scriem în Constituţie şi, respectiv, să fie obligată toată clasa politică să urmeze decizia cetăţenilor”, a afirmat Maia Sandu.

Şefa statului moldovean a precizat că suprapunerea referendumului cu alegerile prezidenţiale are ca scop atragerea unui număr cât mai mare de alegători şi pentru a da posibilitatea tuturor cetăţenilor cu drept de vot, atât din ţară, cât şi din diasporă, să îşi exprime opţiunea cu privire la aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

„Sper să avem o decizie reprezentativă şi pozitivă. Proiectul Moldova europeană este singura opţiune pentru noi. Nu există altă opţiune prin care Republica Moldova să poată să îşi păstreze libertatea, democraţia şi pacea. Nu exagerez, este singura opţiune de dezvoltare democratică şi dezvoltare economică sustenabilă pentru noi (…) Noi suntem europeni. Acum este important să ne înscriem şi în acte şi să vadă şi Moscova, care ne doreşte răul, şi să vadă şi statele europene, care ne-au deschis uşile, să vadă că această alegere nu este doar alegerea mea, ci este alegerea cetăţenilor Republicii Moldova”, a subliniat Sandu.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan anunță când vor fi operaționale toate contractele pentru finalizarea lucrărilor la centrala pe gaze de la Iernut, care ar fi trebuit să fie gata în 2020
Ilie Bolojan anunță când vor fi operaționale toate contractele pentru finalizarea lucrărilor la centrala pe gaze de ...
Toate contractele necesare pentru repornirea în forţă a lucrărilor la termocentrala de la Iernut devin complet operaţionale începând de la jumătatea lunii septembrie, asigurând frontul de......
Acţiunile Novere Capital au intrat la tranzacționare la BVB începând de astăzi
Acţiunile Novere Capital au intrat la tranzacționare la BVB începând de astăzi
Acţiunile Novere Capital S.A. (simbol bursier: NC), companie românească de tip holding, activă în sectorul investiţiilor ...
Clotilde Armand a fost condamnată la un an de închisoare cu amânarea executării pedepsei. Ce spune fostul primar al Sectorului 1
Clotilde Armand a fost condamnată la un an de închisoare cu amânarea executării pedepsei. Ce spune fostul primar al Sectorului ...
Clotilde Armand, fost primar al Sectorului 1 din Capitală, a fost condamnată de Judecătoria Sectorului 1 la un an de închisoare ...
Patria Bank raportează pentru al treilea an consecutiv creșterea profitului net în primul semestru
Patria Bank raportează pentru al treilea an consecutiv creșterea profitului net în primul semestru
Patria Bank raportează că a încheiat primul semestru din 2026 cu un profit net de 27,3 milioane de lei, în creștere ...