Astăzi, 31 octombrie, dispare oficial o bancă din România. Ce trebuie să știe toți clienții First Bank și ce va face Intesa Sanpaolo pentru ei

Astăzi, 31 octombrie, este data la care First Bank a dispărut ca nume din România în urma fuziunii prin absorbție cu Intesa Sanpaolo Bank România. Fuziunea a primit aprobarea BNR și a fost înregistrată la Registrul Comerțului până la data de 31 octombrie. Fuziunea va deveni efectivă din data de 3 noiembrie 2025, potrivit unor surse din mediul bancar.
Gabriela Ţinteanu - J, 30 oct. 2025, 21:58
Astăzi, 31 octombrie, dispare oficial o bancă din România. Ce trebuie să știe toți clienții First Bank și ce va face Intesa Sanpaolo pentru ei

De astăzi, 31 octombrie, First Bank a dispărut și a rămas doar Intesa San Paolo Bank. Migrarea conturilor va avea loc în acest week-end, iar fuziunea fi efectivă din 3 noiembrie 2025

”Fuziunea va produce efecte începând cu data de 31 octombrie 2025, în baza aprobării prealabile din partea Băncii Naționale a României și a înregistrării la Registrul Comerțului”, anunța ultimul comunicat de presă al băncii din data de 14 octombrie 2025.

Acesta sublinia că, în situația în care aprobarea Registrului Comerţului pentru înregistrarea fuziunii şi a efectelor acesteia nu este obținută până cel târziu la data de 31 octombrie 2025, data fuziunii va fi ultima zi din luna calendaristică în care s-a obținut aprobarea Registrului Comerțului.

Potrivit unor surse din piață, aprobarea de la Registrul Comerțului a venit pe 30 octombrie, ceea ce înseamnă că din data de 31, First Bank a dispărut și există acum o singură entitate, Intesa San Paolo Bank România.

Migrarea efectivă a conturilor bancare ale tuturor clienților va avea loc în weekendul care urmează 31 octombrie – 2 noiembrie, fuziunea efectivă fiind finalizată în data de 3 noiembrie 2025, dată de la care banca italiană va rămâne pe piața bancară românească, întărită de conturile și clienții fostei First Bank.

30 octombrie 2025 a fost ultima zi în care clienții au putut utiliza produsele și serviciile First Bank. După această dată, instrucțiunile de Direct Debit cu scadență ulterioară datei de 30 octombrie 2025 nu vor mai putea fi onorate.

Clienții au fost sfătuiți să: efectueze toate plățile planificate până la această dată, să își achite eventualele obligații restante și să comunice din timp noile conturi IBAN primite de la Intesa Sanpaolo Bank România angajatorilor și partenerilor comerciali, astfel încât plățile să poată fi procesate începând cu data de 3 noiembrie 2025.

31 octombrie – 2 noiembrie 2025 este perioada de migrare tehnică. În acest interval, vor avea loc activitățile tehnice aferente transferului conturilor și produselor către Intesa Sanpaolo Bank România.

Accesul la unele servicii va fi restricționat. Cardurile de debit emise de Intesa Sanpaolo Bank România vor putea fi utilizate începând cu data de 31 octombrie 2025, în limita soldului disponibil la finalul zilei de 30 octombrie 2025. Cardurile de credit emise de Intesa Sanpaolo Bank România vor deveni active începând cu 3 noiembrie 2025.

Această etapă este specifică majorității fuziunilor bancare, fiind necesară pentru a asigura integritatea datelor și continuitatea serviciilor oferite clienților.

Data de 3 noiembrie 2025 va marca finalizarea procesului de migrare. Conturile curente, depozitele, creditele și produsele aferente vor fi complet transferate și funcționale în cadrul Intesa Sanpaolo Bank România.

Clienții vor avea acces integral la fondurile proprii, inclusiv prin noul serviciu de Internet și Mobile Banking Intesa Sanpaolo Bank România.

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Program AgriStart – Zece startupuri din sectorul agrifood vor fi selectate în programul AgriStart
Program AgriStart – Zece startupuri din sectorul agrifood vor fi selectate în programul AgriStart
Zece startupuri care dezvoltă soluţii pentru agricultură şi industria alimentară vor beneficia de mentorat şi expertiză pentru dezvoltarea afacerilor în cadrul programului AgriStart,......
Safetech Innovations accelerează în S1: profitul net consolidat crește cu 53%, la 8,5 milioane de lei
Safetech Innovations accelerează în S1: profitul net consolidat crește cu 53%, la 8,5 milioane de lei
Safetech Innovations, companie românească de securitate cibernetică listată la Bursa de Valori București, cu birouri ...
Norvegia atacă petrolul şi gazele din Arctica, indiferent de poziţia UE
Norvegia atacă petrolul şi gazele din Arctica, indiferent de poziţia UE
Norvegia va continua să îşi dezvolte resursele de petrol şi gaze din Marea Barents, indiferent de sprijinul exprimat ...
Prăbuşire pentru gigantul DN Agrar. Cel mai mare producător de lapte din Europa şi din România, scădere de 49% a profitului net în primele şase luni din 2026
Prăbuşire pentru gigantul DN Agrar. Cel mai mare producător de lapte din Europa şi din România, scădere de 49% a profitului ...
DN AGRAR Group a înregistrat un profit net de 13,7 milioane de lei în primul semestru din 2026, în scădere cu 49% faţă ...