Majorarea capitalului social la 8.000 lei va lovi afacerile aflate la început de drum, spune Grupul micilor antreprenori din România

14 08. 2025
calcul bani taxe 567876543

Creșterea capitalului social (minim) la 8.000 de lei schimbă fundamental pragul de intrare în antreprenoriat. Într-o țară în care mulți antreprenori pornesc cu resurse minime și compensează prin creativitate și adaptabilitate, această măsură poate descuraja exact segmentul de care economia are cea mai mare nevoie: oamenii cu idei bune, dar cu bugete mici”, avertizează Mona Bardos, consultant de business și reprezentant al comunității Grupul micilor antreprenori din România, care reunește peste 60.000 de membri.

Deși Guvernul susține că scopul este responsabilizarea antreprenorilor și reducerea firmelor fantomă, Mona Bardos atrage atenția că efectul real va fi lovirea business-urilor mici aflate la început de drum. „În loc să punem obstacole, ar fi mai util să creăm un mediu stabil și să oferim acces facil la educație antreprenorială și finanțare”, punctează aceasta.

Ce spun micii antreprenori despre majorarea capitalului social la 8.000 lei

Anunțul privind creșterea capitalului social minim, din 2026, a stârnit reacții puternice în rândul micilor antreprenori.
Pentru unii, măsura este o piedică inutilă în calea inițiativei private:

„De ce să ne oblige? Statul ar trebui să fie mâna invizibilă care ajută ca lucrurile să se întâmple mai ușor. Acum e mâna vizibilă care îi încurcă fix pe cei mici”, spune Ioana, membră în comunitatea Grupul micilor antreprenori din România.

Alții o văd ca pe o măsură necesară pentru responsabilizarea mediului de afaceri:
„Nu înțeleg de unde atâta indignare. Statul nu îți ia nimic, te obligă să ai niște bani când înființezi o firmă. Pentru România, unde se deschid și se închid firme pe tot felul de motive, dar mai puțin pentru a aduce valoare în piață, cred că e o măsură bună”, consideră Radu.
Există și voci care susțin ideea, argumentând că un capital minim decent ar putea filtra afacerile neserioase:

„Adevărul e că prea multe firme sunt făcute cu 5 lei în buzunar, apoi avem pretenția să meargă. Capitalul social doar trebuie prezentat, apoi poate fi cheltuit. Dacă bagi firma în faliment, răspunzi în limita acelei sume, iar acum, fiind 1 leu, e cam invitație la evaziune și măgării, că nu răspunzi cu nimic. Cu 200 lei nu ai nici bani de salariu pentru două zile. 8.000 lei e o sumă de bun simț, o sumă din care să poți justifica că măcar 3 luni poți să reziști”, spune Cătălin, membru al comunității de antreprenori.
Astfel, disputa rămâne deschisă: pentru unii, majorarea este o frână în calea inițiativei; pentru alții, este un pas spre maturizarea mediului de afaceri din România.

Ce este capitalul social

În România, capitalul social minim obligatoriu a fost de 200 lei începând din anii ‘90. După modificarea legii din 2020, capitalul social minim a devenit 1 leu, iar marea majoritate a firmelor nou-înființate după 2020 au ales pragul minim (1-200 lei).
Capitalul social este suma cu care asociații sau acționarii unei firme contribuie la înființarea acesteia, sub formă de bani sau bunuri, și care este înscrisă oficial în actul constitutiv și la Registrul Comerțului.

Rolurile principale ale capitalului social:
Legal: este o condiție pentru înființarea firmei și o garanție minimă pentru creditori.

Economic: reprezintă resursele de pornire ale societății.

Proporțional: stabilește cota de participare și drepturile fiecărui asociat în firmă.
De exemplu, dacă pentru o firmă cu doi asociați pune fiecare câte 500 lei capital social, într-un SRL cu capital total de 1.000 lei, fiecare va deține 50% din părțile sociale.

Micii antreprenori, sub presiune: taxe mai mari, investiții amânate și planuri de angajare blocate

Recent, Grupul micilor antreprenori din România a realizat un sondaj în comunitate, conform căruia 60% dintre micii antreprenori susțin că sunt „foarte afectați” de creșterea taxelor și vor reduce cheltuielile. Aceștia iau în calcul să amâne investițiile și să blocheze angajările. Doar 4% spun că activitatea lor nu este semnificativ afectată.
Totodată, întrebați cum resimt anul 2025 în ansamblu pentru firma lor, 53% dintre antreprenori spun că există o tensiune continuă, totul pare instabil și imprevizibil, 23% că este un an tumultuos, iar 12% că este un an mai bun decât 2024.

„Anul 2025 a devenit un test de rezistență pentru micii antreprenori. Creșterea taxelor, instabilitatea legislativă și lipsa unui orizont clar îi obligă să fie extrem de atenți la fiecare leu cheltuit. Mulți își pun pe pauză planurile de dezvoltare, își reduc echipele și își concentrează energia pe supraviețuire. În același timp, se conturează tot mai mult nevoia de sprijin extern — de la consultanță la soluții practice de reorganizare — pentru că în acest climat, cine rămâne fără strategie și structură riscă să piardă tot.

Grupul Micilor Antreprenori din România este una dintre cele mai active comunități de sprijin și networking dedicate mediului de afaceri românesc, reunită în jurul antreprenorilor aflați la început de drum sau în faza de dezvoltare. Creată și moderată de Mona Bardos, consultant de business și fondator Monasi Cursuri și Consultanță, comunitatea numără peste 60.000 de membri din toată țara și are rolul de a transmite public și către autorități vocea micilor antreprenori și a IMM-urilor.