Majorarea TVA la 21% pentru HoReCa ar putea fi aplicată din 2026

Majorarea TVA în HoReCa de la 11% la 21% de la 1 ianuarie 2026, o măsură despre care guvernanții vorbesc tot mai des, va afecta profund sectorul, existând riscul ca multe afaceri să se închidă.Turismul românesc va fi sacrificat, practic, iar România se va întoarce cu mulți ani înapoi, avertizează reprezentanții ANAT, scrie Termene.ro.
Termene.ro - mie, 10 sept. 2025, 09:31
Majorarea TVA la 21% pentru HoReCa ar putea fi aplicată din 2026

Adrian Voican, vicepreședinte al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism – ANAT și proprietarul Bibi-Touring Tour trage un serios semnal de alarmă cu privire la efectele majorării TVA de la 11% la 21% în HoReCa, după ce creșterea a fost operată deja la agențiile de turism.

„Dacă se va lua o astfel de decizie, sectorul turism va fi sacrificat și va fi profund afectat. Ne vom întoarce cu mulți ani înainte. Multe businessuri se vor închide”, a declarat pentru Termene.ro Adrian Voican.

„O oarecare consultare are loc sporadic în întâlniri la minister, în cadrul consiliului consultativ al turismului de exemplu, dar nu vedem nimic pus în aplicare, la modul concret. Nimic din ce am vorbit în ultimul an nu s-a concretizat. Nici prima de incoming, nici fonduri de garantare, nici  OMD (Organizație de Management al Destinației) național. Doar tăiere de vouchere de vacanță și creștere de TVA”, a declarat Adrian Voican pentru Termene.ro.

Citeşte ştirea integral în Termene.ro.

Te-ar mai putea interesa și
Gazele se tot scumpesc în România și au ajuns la nivelul maxim al ultimilor 4 ani. Tot mai multe voci cer amânarea momentului liberalizării, care ar dubla facturile populației
Gazele se tot scumpesc în România și au ajuns la nivelul maxim al ultimilor 4 ani. Tot mai multe voci cer amânarea momentului ...
Ultimele tranzacții cu gaze din România se fac la prețuri de peste 400 de lei/MWh, de aproape patru ori mai mari decât prețul reglementat pentru populație, iar prețurile europene sunt și mai......
China impresionează planeta – Gigantul asiatic a avut o creştere explozivă a exporturilor în septembrie
China impresionează planeta – Gigantul asiatic a avut o creştere explozivă a exporturilor în septembrie
Exporturile Chinei au crescut vertiginos în septembrie, conform datelor oficiale publicate miercuri, ceea ce aduce gigantul ...
BYD caută angajați în Europa. Numărul acestora va atinge „cu siguranță peste 40.000 în 2030”
BYD caută angajați în Europa. Numărul acestora va atinge „cu siguranță peste 40.000 în 2030”
Producătorul chinez de vehicule BYD a prezentat marca sa premium Denza la expoziția auto de la Paris, precum și SUV-ul ...
Danubius realizează prima achiziție și devine asociat unic al Milo Trading 2000, firma care a obținut obținut primul aviz din țară pentru distribuția de aparate de marcat electronice fiscale
Danubius realizează prima achiziție și devine asociat unic al Milo Trading 2000, firma care a obținut obținut primul ...
Danubius, furnizor de soluții fiscale și tehnologii de plată, anunță achiziția integrală a părților sociale ale ...