Majoritatea veniturilor din turism ale Bulgariei sunt obținute vara

Aproximativ 70% din veniturile Bulgariei obținute din turism sunt generate în timpul lunilor de vară, ceea ce subliniază natura sezonieră a industriei, informează Novinite, citată de Agerpres.
AGERPRES - mar, 29 iul. 2025, 11:09
Majoritatea veniturilor din turism ale Bulgariei sunt obținute vara

Conform unui studiu efectuat la finalul lunii iunie de Asociația profesioniștilor din Bulgaria în domeniul gestionării hotelurilor (BAHE), doar aproximativ o treime dintre hotelieri au raportat o îmbunătățire a afacerilor comparativ cu anul precedent. O altă treime a atras atenția că gradul de ocupare a forței de muncă rămâne stabil, în timp ce aproape 20% au înregistrat o creștere de 10% și o proporție similară un declin de 10% al numărului de angajați.

Rata angajării în hoteluri fluctuează înte 30% și 50%. Datele reflectă situația din primul semestru din 2025 și încă nu exclud sezonul de vârf din vară, care de obicei majorează veniturilor în industria ospitalității, a apreciat Georgi Duchev, director al BAHE. Acesta a atras atenția asupra caracterului puternic sezonier al turismului din Bulgaria, sezonul de vară fiind responsabil pentru majoritatea veniturilor.

În privința prețurilor, aproximativ 40% dintre hoteluri au stabilit tarife pe noapte între 100 și 200 leva, în timp ce o treime au menținut prețurile sub 100 leva. Aproape 45% dintre hotelieri au majorat prețurile cu până la 10% comparativ cu anul precedent, în timp ce 40% au păstrat prețurile stabile, estimând doar o creștere modestă până la finalul anului.

În timp ce veniturile au crescut ușor în primul semestru din acest an, cu aproximativ 10%, cheltuielile hotelurilor au depășit veniturile, înregistrând majorări între 10% și 20%, unele unități raportând un avans chiar mai ridicat, a explicat Duchev. Prudența este cuvântul de bază în semestrul doi: 40% din hotelieri anticipează o creștere a veniturilor de până la 10%, în timp ce 30% nu se așteaptă la o modificare semnificativă.

Cea mai dificilă problemă cu care se confruntă cei mai mulți hotelieri este deficitul persistent de angajați. Salariile în sector vor continua să crească, iar printre inițiativele sectorului turismului pentru atenuarea deficitului de angajați se află pregătirea profesională a tinerilor prin stagii de practică și scheme de angajare temporară, a declarat Duchev.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Cărbunele românesc dă o nouă lovitură în piata de energie. CE Oltenia a vândut energie bandă la extraordinarul preț de 1.200 de lei/MWh
Cărbunele românesc dă o nouă lovitură în piata de energie. CE Oltenia a vândut energie bandă la extraordinarul preț ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică pe bază de cărbune din România, a reușit să vândă energie cu livrare în bandă la uluitorul preț de......
Execuția bugetară. Deficitul a ajuns la 3,82% din PIB după primele nouă luni din 2026
Execuția bugetară. Deficitul a ajuns la 3,82% din PIB după primele nouă luni din 2026
Execuţia bugetului general consolidat în primele nouă luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit de 78,52 de miliarde ...
Nou parc fotovoltaic în România. Proiectul Itaroșu, de 58 MW din Arad, a primit finanțare
Nou parc fotovoltaic în România. Proiectul Itaroșu, de 58 MW din Arad, a primit finanțare
Parcul fotovoltaic Iratoșu din județul Arad, de 58 MWp, a primit finanțare de la Raifffesen Bank International, potrivit ...
Danemarca, Italia și Polonia fac presiuni pentru a reduce „efectul de atracţie” în domeniul imigraţiei
Danemarca, Italia și Polonia fac presiuni pentru a reduce „efectul de atracţie” în domeniul imigraţiei
Guvernele Danemarcei, Italiei şi Poloniei fac presiuni vineri pentru ca declaraţia finală a summitului european de la ...