Manchester United a cumărat terenul necesar unde va construi un stadion nou, de 100.000 de locuri

Clubul englez de fotbal Manchester United a anunţat luni că a achiziţionat cea mai mare parte a terenului necesar pentru construirea noului său stadion de 100.000 de locuri, informează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - lun, 22 iun. 2026, 19:42
Manchester United a cumărat terenul necesar unde va construi un stadion nou, de 100.000 de locuri

Clubul a achiziţionat aproximativ 10 hectare de teren, situat nu departe de actualul stadion Old Trafford, un important pas înainte în proiectul lui United de a construi cea mai mare arenă sportivă din Marea Britanie.

Datorită acestei parcele triunghiulare situate la doar 350 de metri nord-vest de actualul său stadion, nu va mai fi necesară achiziţionarea terenului adiacent aparţinând terminalului de marfă vecin, care până acum constituia principalul obstacol în calea proiectului.

„Anunţul de astăzi evidenţiază progresul pe care îl facem pentru a oferi un nou stadion de clasă mondială echipei Manchester United şi marchează o etapă importantă, odată cu intrarea în următoarea fază a proiectului”, a declarat Collette Roche, directorul general al proiectului de construcţie a noului stadion.

„Faptul că putem construi atât de aproape de Old Trafford ne permite să păstrăm moştenirea, tradiţiile şi ritualurile care sunt atât de importante pentru suporterii noştri”, a continuat ea.

Manchester United a dezvăluit anul trecut primele sale planuri pentru un proiect ambiţios de stadion nou, care costă 2,3 miliarde de euro. Încă nu a fost stabilită o dată pentru momentul în care „diavolii roşii” se vor muta pe noua arenă.

Viitorul stadion va fi în centrul unui vast proiect de renovare de 150 de hectare, care include şi 15.000 de locuinţe noi şi va crea 48.000 de locuri de muncă la nivel local şi 90.000 la nivel naţional.

Actualul stadion Old Trafford, pe care Manchester United joacă de 115 ani, are o capacitate de 74.000 de locuri, dar începe să-şi arate vârsta, iar în aşteptarea noului stadion, un proiect de renovare va fi dezvăluit pe 9 iulie.

Miliardarul Jim Ratcliffe, coproprietar al clubului Manchester United, a considerat că reconstrucţia stadionului Old Trafford este „o decizie evidentă” după ce a achiziţionat o participaţie la club în 2024.

Te-ar mai putea interesa și
Plan  european pentru blackout. Vei mai putea plăti cu cardul în caz de pană de curent? Șeful Mastercard dă răspunsul
Plan european pentru blackout. Vei mai putea plăti cu cardul în caz de pană de curent? Șeful Mastercard dă răspunsul
Există un plan european în caz de blackout, inclusiv în ceea ce privește plățile cu cardul. În actualele condiții tensionate care au provocat o criză energetică, astfel de măsuri nu sunt......
Nouă baterie de mari dimensiuni, foarte aproape de conectarea la rețea: 254 MWh la Scornicești, cu investor polonezii de la R.Power și constructori românii de la Parapet
Nouă baterie de mari dimensiuni, foarte aproape de conectarea la rețea: 254 MWh la Scornicești, cu investor polonezii ...
Producătorul Independent de Energie (IPP) R.Power se apropie de finalizarea primului său proiect BESS (sistem de stocare ...
Ce spune FMI despre investițiile masive în inteligenţa artificială
Ce spune FMI despre investițiile masive în inteligenţa artificială
Investiţiile puternice în infrastructura de inteligenţă artificială (AI) menţin creşterea economică globală la un ...
Criză Audi – Marca gigantului german Volkswagen e pe roşu
Criză Audi – Marca gigantului german Volkswagen e pe roşu
Producătorul auto german Audi a livrat clienţilor cu aproape 20% mai puţine autovehicule în trimestrul al treilea al ...