Mănescu: Pe tronsoane pe care am putea circula cu 120 km/h, circulăm cu 40 km/h

Infrastructura feroviară din România este rămasă în urmă, însă, Ministerul Transporturilor pune accentul pe reabilitarea acesteia prin folosirea unor proiecte cu finanţare europeană nerambursabilă, a declarat sâmbătă, ministrul de resort, Ramona Mănescu.
Economica.net - sâm, 09 nov. 2013, 14:09
Mănescu: Pe tronsoane pe care am putea circula cu 120 km/h, circulăm cu 40 km/h

Este păcat că avem o infrastructură feroviară foarte dezvoltată ca suprafaţă, dar rămasă în urmă. Pe tronsoane pe care am putea circula cu 120 km/h, circulăm cu 40 km/h”, a afirmat Ramona Mănescu, prezentă în localitatea Topliţa, din judeţul Hunedoara, la inaugurarea unui drum ce a fost construit prin accesarea de fonduri europene în cadrul Programului Operaţional Regional (POR).

Ea a menţionat că transportul cu trenul ar putea constitui alternativă la deplasarea cu maşina, după modelul altor state dezvoltate.

Ramona Mănescu a precizat că reabilitarea şi modernizarea infrastructurii feroviare se află în atenţia Ministerului Transporturilor, inclusiv în discuţiile pe care instituţia le-a avut cu reprezentanţii Uniunii Europene.

„Trebuie să le oferim oamenilor o alternativă la lipsa şoselelor, a autostrăzilor. În orice stat civilizat se circulă mult mai comod, mult mai uşor, cu trenul. Şi mult mai ieftin. Doar în România nu se circulă nici cu trenul, nici cu maşina. Cu maşina pentru că nu ai pe unde, iar cu trenul pentru că arată aşa cum arată. Infrastructura feroviară este din ce în ce mai greu să fie utilizată la parametri normali”, a adăugat Mănescu.

Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ, şi alţi reprezentanţi ai autorităţilor judeţene şi locale din Hunedoara au participat sâmbătă, în localitatea Topliţa, la inaugurarea unui drum în lungime de 30,2 kilometri, prin Ţinutul Pădurenilor, până la graniţa cu judeţul Caraş-Severin. Investiţia a costat peste 105 milioane de lei şi a fost realizată în baza unei finanţări europene obţinute de autorităţile judeţene.

Te-ar mai putea interesa și
Grupul polonez Marex, cu afaceri în tratarea apelor uzate, intră în România
Grupul polonez Marex, cu afaceri în tratarea apelor uzate, intră în România
Marex Technology DOO Belgrade, filiala sârbească a grupului polonez care activează pe piața soluțiilor de epurare a apelor uzate, a deschis o entitate juridică la Arad....
TAROM bate pasul pe loc, în timp ce low-costul crește. Câți pasageri a transportat compania națională în 2023
TAROM bate pasul pe loc, în timp ce low-costul crește. Câți pasageri a transportat compania națională în 2023
Compania națională TAROM așteptă acordul de la Comisia Europeană pentru un ajutor de 80 de milioane de euro, în timp ...
Românii de la Ultragreens, care operează cea mai mare seră verticală din Europa, ies la export. Vând microplante în magazinele Kaufland din Bulgaria
Românii de la Ultragreens, care operează cea mai mare seră verticală din Europa, ies la export. Vând microplante în ...
Ultragreens (Fresh Microgreens S.R.L.), business antreprenorial fondat de către Cristian Tudor care operează în Prahova ...
Mazda CX-80, noul SUV cu șapte locuri al mărcii japoneze, va putea fi comandat din mai FOTO
Mazda CX-80, noul SUV cu șapte locuri al mărcii japoneze, va putea fi comandat din mai FOTO
După lansarea CX-60, noua Mazda CX-80 este al doilea model pentru piața din Europa din grupul „Large Product" al companiei. ...