Manifestaţii antifraudă pe străzile din Kabul, după al doilea tur de scrutin

Economica.net
21 06. 2014
kabul_50867400

Cu puţin înaintea orelor locale 9:30 (5:00 GMT), câteva zeci de susţinători ai lui Abdullah au început să se adune în principalele trei puncte ale capitalei afgane.

‘Ne apărăm votul, până la ultima picătură de sânge’, se putea citi pe una dintre pancarte.

Aceste proteste care se desfăşoară pe fondul unei securităţi sporite survin pe fondul acutizării crizei politice, după un al doilea tur de scrutin, la 14 iunie, salutat totuşi ca o reuşită de către comunitatea internaţională, comentează AFP.

Abdullah a anunţat în această săptămână că boicotează comisia electorală independentă (IEC) şi că se pregăteşte să respingă orice rezultat anunţat de acest organism, invocând puternice suspiciuni de fraudă, care l-ar fi defavorizat.

Abdullah s-a clasat pe primul loc după primul tur de scrutin, organizat la 5 aprilie, obţinând 45% din voturile exprimate şi devansându-l pe adversarul său Ashraf Ghani (31,6%)