Manifestaţii în Peru: Guvernul a decretat stare de urgenţă în Lima şi în alte câteva regiuni

Guvernul peruan a decretat sâmbătă stare de urgenţă în capitala Lima şi în alte câteva regiuni ca urmare a manifestaţiilor contra preşedintei Dina Boluarte, soldate cu cel puţin 42 de morţi în ultimele cinci săptămâni, relatează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - D, 15 ian. 2023, 09:14
Manifestaţii în Peru: Guvernul a decretat stare de urgenţă în Lima şi în alte câteva regiuni

Această măsură, în vigoare pentru 30 de zile, autorizează intervenţia armatei pentru a menţine ordinea şi implică suspendarea mai multor drepturi constituţionale precum libertatea de circulaţie şi inviolabilitatea domiciliului, potrivit unui decret publicat sâmbătă seară în Jurnalul oficial, scrie Agerpres.

În afară de capitală, starea de urgenţă a mai fost decretată în departamentele Cuzco şi Puno şi în portul Callao.

Peste 100 de baraje rutiere blocau sâmbătă circulaţia în Peru, în special în sudul ţării, epicentrul mişcării de contestare care o vizează pe preşedinta Dina Boluarte, dar şi în zona capitalei, potrivit Agerpres.

Totuşi, autorităţile au redeschis sâmbătă aeroportul internaţional din Cuzco, de importanţă vitală pentru sectorul turistic peruan.

Protestele au izbucnit după destituirea şi arestarea pe 7 decembrie a preşedintelui socialist Pedro Castillo, acuzat că a încercat să organizeze o lovitură de stat prin dizolvarea parlamentului ce se pregătea să-l înlăture de la putere, scrie Agerpres.

Dina Boluarte, care era vicepreşedinta lui Castillo, i-a succedat acestuia în conformitate cu Constituţia şi face parte din acelaşi partid de stânga. Însă manifestanţii, care o consideră „trădătoare”, cer plecarea sa şi organizarea de alegeri cât mai rapid. 

Sursa foto: https://www.bssnews.net/news/105279

Te-ar mai putea interesa și
Gigantul elvețian SGS preia controlul companiei americane Prescient Security, un expert în securitate cibernetică pentru mediul enterprise și conformitate digitală
Gigantul elvețian SGS preia controlul companiei americane Prescient Security, un expert în securitate cibernetică pentru ...
SGS, lider mondial în domeniul testării, inspecției și certificării, anunță că a finalizat achiziția pachetului majoritar de acțiuni în cadrul Prescient Security, unul dintre principalii......
Grindeanu: Prioritatea numărul unu pe care trebuie să o aibă viitorul Guvern ar fi măsurile legate de energie
Grindeanu: Prioritatea numărul unu pe care trebuie să o aibă viitorul Guvern ar fi măsurile legate de energie
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, marţi, că prioritatea numărul unu pe care ar trebui să o aibă viitorul ...
CNAIR anunță că incidentele tehnice de pe platform TollRo au fost remediate și aceasta funcționează în parametrii normali. Compania spune că ar mai putea apărea defecțiuni sporadice
CNAIR anunță că incidentele tehnice de pe platform TollRo au fost remediate și aceasta funcționează în parametrii ...
Incidentele tehnice ale platformei TollRo, constatate la data de 1 octombrie, au fost remediate, iar aceasta funcţionează ...
Ungaria vrea să introducă o taxă pe avere pentru persoanele foarte bogate
Ungaria vrea să introducă o taxă pe avere pentru persoanele foarte bogate
Guvernul ungar a propus o taxă pe avere care vizează persoanele care deţin active cu o valoare de peste un miliard de ...