Marca Lancia va deveni complet electrică la nivel global din 2026, iar Alfa Romeo din 2027 pe piețele principale

03 08. 2021
Alfa Romeo

Automobilele marca Alfa Romeo vor fi complet electrice în Europa, America de Nord şi China, a precizat conducerea grupului Stellantis cu prilejul publicării rezultatelor sale semestriale.

Grupul auto a mai anunţat de asemenea că pregăteşte relansarea mărcii Lancia, care în prezent nu mai oferă decât un singur model şi acesta doar în Italia.

Cea de-a treia marcă premium din portofoliul grupului Stellantis, marca franceză DS, nu va mai lansa decât vehicule electrice începând din 2024.

Stellantis, grupul auto născut anul acesta din fuziunea între Peugeot-Citroën şi Fiat-Chrysler, a decis să plaseze mărcile sale premium printre primele care vor deveni 100% electrice, în condiţiile în care rivalul Jaguar vrea să facă trecerea completă la vehicule electrice în 2025 iar Volvo în 2030.

Grupul Stellantis intenţionează ca în doi ani să dubleze numărul de automobile complet electrice din gama sa, de la 11 la 22 de modele, a subliniat marţi directorul general al grupului Carlos Tavares.

Luna trecută, Stellantis şi-a anunţat intenţia de a investi peste 30 de miliarde de euro până în 2025 pentru electrificarea întregii sale game de vehicule. Stellantis a precizat atunci că această strategie va fi sprijinită de cinci fabrici de baterii pentru vehiculele electrice amplasate în Europa şi America de Nord, în ideea de a putea concura cu Tesla, liderul de pe piaţa vehiculele electrice, şi alţi mari constructori auto mondiali.

Grupul Stellantis are numai puţin de 14 mărci din portofoliul său, printre care Peugeot, Jeep, Ram, Fiat şi Opel.