Marcel Boloş consideră că avem un sfârşit de an bun în privința execuției bugetare

Marcel Boloş, ministrul Finanţelor, a declarat că datele privind stadiul execuţiei bugetare şi datele financiare preliminare pentru anul 2023 arată destul de bine.
AGERPRES - S, 30 dec. 2023, 15:17
Marcel Boloş consideră că avem un sfârşit de an bun în privința execuției bugetare

„Azi-noapte la ora 2.00 am terminat ultimele calcule privind stadiul execuţiei bugetare şi datele preliminare financiare pentru anul 2023. Datele arată destul de bine. Sigur, nu aşa cum mi-aş fi dorit, dar este un sfârşit de an bun pentru ţara noastră şi premisele pentru ca investiţiile din fonduri europene, foarte importante pentru România, să poată continua în anul 2024. Câteva lucruri importante, premiere la această închidere de an. Pentru prima dată Direcţia Generală de Mari Contribuabili (din cadrul ANAF n.r ) şi-a realizat planul. Anul 2023 am avut această problemă aproape lunar, Direcţia de Mari Contribuabili nu şi-a realizat planul la venituri. Să ştiţi că în luna decembrie este pentru prima dată când îşi realizează planul, 16 miliarde de lei planificaţi, 16 miliarde de lei realizaţi. Good job Maria Năstase. Are nota 10 de la mine. În cursul zilei de astăzi va pleca cu o diplomă de apreciere din partea Ministrului de Finanţe. Este doamna director general interimar, nou numită acolo. Am uitat să fac această precizare, să nu fie de interpretat. Şi un buchet de flori întrucât s-a dedicat şi a făcut toate eforturile necesare ca România să ajungă la această performanţă”, a declarat Marcel Boloş, într-o conferinţă de presă desfășurată pe 30 decembrie.

Ministrul a menționat și că este pentru prima dată când ANAF şi-a realizat planul lunar de venituri, chiar şi cu o mică depăşire, subliniind însă că este nevoie de menţinerea acestui trend important pentru România.

„A avut în plan 34,7 miliarde de lei. A realizat 35,5 miliarde de lei. Deci o depăşire cu puţin, dar un semn bun pentru noi că se poate. Doamna preşedinte deşi nu vă dau notă astăzi şi nici diploma de apreciere, vă împing de la spate să menţineţi acest trend important pentru ţara noastră şi pentru ceea ce înseamnă că demersurile pe care le veţi face pentru ca misiunea grea pe care o avem împreună să poată fi dusă la bun sfârşit”, a spus Marcel Boloş.

Nu în ultimul rând, ministrul Finanţelor a adăugat că luna decembrie este o lună-record pentru veniturile din fondurile europene.

„Pentru 13 miliarde de lei venituri realizate înseamnă lucru foarte mare şi mulţumesc colegilor care s-au implicat în realizarea celor 13 miliarde de lei. Bani care sunt înregistraţi în contul de execuţie bugetară şi intraţi în visteria României. Planul de venituri, preliminar, şi domnul prim-ministru o să anunţe aceste lucruri, la veniturile totale peste 55,9 miliarde de lei sunt realizate în această lună foarte importantă pentru încasări în România. Şi să ştiţi că sunt bani intraţi în visteria României”, a menţionat şeful de la Finanţe.

Marcel Boloş a evitat însă să discute despre deficitul bugetar cu care se încheie 2023, chiar dacă jurnaliștii prezenți la conferință au insistat pe această temă.

După primele 11 luni ale anului în curs, deficitul bugetului general consolidat a urcat la 4,64% din PIB respectiv la 73,55 miliarde de lei, faţă de un deficit de 58,7 miliarde lei (4,19% din PIB) aferent primelor 11 luni din 2022, potrivit datelor anunţate anterior de Ministerul Finanţelor.

Te-ar mai putea interesa și
Statul îi recrutează și îi pregătește, marile companii îi atrag după câțiva ani. DNSC: ”Anul acesta am reușit să atragem mulți studenți. Există o competiție foarte mare în securitatea cibernetică”
Statul îi recrutează și îi pregătește, marile companii îi atrag după câțiva ani. DNSC: ”Anul acesta am reușit ...
Competiția pentru specialiști nu se mai desfășoară doar între companiile private. Instituțiile publice care trebuie să își construiască propriile echipe de securitate cibernetică......
Inflația va continua să crească până la sfârșitul anului. Leul rămâne vulnerabil – economiști șefi
Inflația va continua să crească până la sfârșitul anului. Leul rămâne vulnerabil – economiști șefi
Inflația pe luna septembrie, în creștere ușoară față de august, modifică previziunile economiștilșor șefi din ...
RECORD. Crește numărul pensionarilor privați, crește și pensia Pilon 2: Peste 100.000 de români au încasat suplimentar pensia de stat pe încă trei ani
RECORD. Crește numărul pensionarilor privați, crește și pensia Pilon 2: Peste 100.000 de români au încasat suplimentar ...
Peste 100.000 de români au încasat o pensie privată medie echivalentă cu pensia minimă de stat pe trei ani, începând ...
Premieră a ultimilor ani. Am depășit Franța la producția de porumb într-un an în care Europa a recoltat cele mai mici cantități din 1995 încoace
Premieră a ultimilor ani. Am depășit Franța la producția de porumb într-un an în care Europa a recoltat cele mai mici ...
Europa va produce anul acesta cea mai mică cantitate de porumb din 1994/1995 încoace, când blocul comunitar avea mai puține ...