Marcel Ciolacu: Anul acesta trebuie să ne încadrăm într-un deficit de 4,4% (Video)

Premierul Marcel Ciolacu a declarat luni că obiectivul României este să se încadreze în acest an într-un deficit de 4,4%, în mod contrar ar fi putea fi influenţate fondurile europene şi implementarea reformelor din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, transmite Agerpres.
AGERPRES - lun, 03 iul. 2023, 16:43
Marcel Ciolacu: Anul acesta trebuie să ne încadrăm într-un deficit de 4,4% (Video)

„Ştim cu toţii că la un moment dat România a avut un deficit de 9,2%, cel mai mare deficit din Uniunea Europeană, a fost o explozie, el venind după un deficit de sub 3%, după o datorie externă a României de aproximativ 37%. Toate aceste lucruri s-au întâmplat într-o perioadă foarte scurtă, sub un prim-ministru accidental om de stat în România, sperăm ca astfel de accidente să fie din ce în ce mai rare, şi am ajuns la o provocare, România fiind singurul stat care are un acord în ceea ce priveşte încadrarea în deficit. Anul acesta trebuie să ne încadrăm într-un deficit de 4,4. Există o execuţie bugetară până la jumătatea anului raportată de Ministerul de Finanţe şi este normal să avem şi o analiză, pentru că obiectivul României este de a se încadra în acest deficit, astfel încât dobânzile de refinanţare să nu crească”, a spus Ciolacu.

El a adăugat că nerespectarea acordului cu Comisia Europeană cu privire la deficit poate să influenţeze eventualele fonduri europene adresate României şi să afecteze implementarea reformelor din PNRR.

„Am solicitat o analiză de ansamblu pe tot acest lanţ, lucru pe care o să înceapă să ni-l prezinte deja domnul ministru al Finanţelor, am avut o primă întâlnire cu domnul ministru împreună cu fostul premier Nicolae Ciucă, cu fostul ministru al Finanţelor. Nu vom lua nicio decizie până când nu vorbim cu marii actori din fiecare domeniu. Asta în primul rând. În al doilea rând, nu cred că este oportun să introducem taxe noi. E un lucru care nu se face când există încă o criză economică. Pe de altă parte, mai avem o provocare, au existat măsuri luate de către fostul prim-ministru Nicolae Ciucă, am venit şi eu cu alte măsuri în această perioadă scurtă de două săptămâni, astfel încât să scădem inflaţia. (…) Scăderea inflaţiei ar duce la o creştere economică şi o putere de cumpărare a românilor, de aceea venim cu investiţii şi cu scheme de ajutor pe zona economică”, a afirmat Ciolacu.

Premierul a subliniat că Banca Mondială, Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană au recomandat României de ani de zile să înceapă să scoată din facilităţile fiscale.

Te-ar mai putea interesa și
Compania Agroserv Măriuța, deținătoare brandului Lăptăria cu Caimac, a atras o a treia finanțare nerambursabilă pentru construirea de capacități energetice regenerabile
Compania Agroserv Măriuța, deținătoare brandului Lăptăria cu Caimac, a atras o a treia finanțare nerambursabilă pentru ...
Conducerea Agroserv Măriuță S.A. informează actionarii și investitorii de la Bursa de Valori București cu privire la declararea ca eligibil și includerea la finanțare a unui al treilea......
Ce se va întâmpla cu facturile la gaze după 1 aprilie? “Nu avem lichiditate, nu avem un semnal de preț” – Cristina Păun, ACUE
Ce se va întâmpla cu facturile la gaze după 1 aprilie? “Nu avem lichiditate, nu avem un semnal de preț” – Cristina ...
Populația este protejată de creșterea prețuilor la gaze în această iară, dar nu se știe ce se va întâmpla după ...
Polonezii de la Symfonia Group, activi și în România, intră pe piața austriacă a software-ului pentru consultanță fiscală prin achiziția dvo Software
Polonezii de la Symfonia Group, activi și în România, intră pe piața austriacă a software-ului pentru consultanță ...
Symfonia Group, companie de software din Europa Centrală cu peste 30 de ani de experiență și peste 55.000 de clienți, ...
Banca Transilvania şi Endeavor Romania continuă în Grecia programul Beyond Borders, de susținere a dezvoltării externe a companiilor românești
Banca Transilvania şi Endeavor Romania continuă în Grecia programul Beyond Borders, de susținere a dezvoltării externe ...
Banca Transilvania şi Endeavor Romania organizează, în perioada 12-14 octombrie, la Atena, cea de-a doua etapă a programului ...