Update: Guvernul a adoptat ajutorul de stat IMM Invest Plus. Marcel Ciolacu: Prelungim pentru acest an schema de ajutor de stat IMM Invest Plus, de care vor beneficia circa 11.500 de firme (Video)

07 03. 2024
Ciolacu

El a precizat că ordonanţa de urgenţă vine în sprijinul mediului de afaceri şi facilitează accesul firmelor la lichidităţi.

„Guvernul a decis să continue aplicarea măsurilor de sprijin instituie prin schema de ajutor de stat IMM Invest Plus şi componentele sale. Noua schemă de ajutor de stat instituită se va aplica până la data de 30 iunie 2024, adică până la acea dată se pot emite acorduri de finanţare de către fondurile de garantare şi contragarantare. Aproximativ 11.500 de firme din România vor beneficia de IMM Plus şi de componentele sale: IMM România Plus, Agro Plus, IMM Prod Plus, Construct Plus, Innovation Plus şi Rural Plus. O schemă de ajutor de stat cu un buget de aproximativ 12,5 miliarde de lei, echivalentul a aproximativ 2,5 miliarde de euro”, a spus Mihai Constantin.

Știrea inițială

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, că guvernul va prelungi şi în acest an schema de ajutor de stat IMM Invest Plus, de care vor beneficia 11.500 de firme româneşti.

„Continuăm să sprijinim capitalul românesc, prelungim şi în acest an schema de ajutor de stat IMM Invest Plus, cu toate componentele sale. În jur de 11.500 de firme româneşti vor beneficia de acest ajutor din partea statului, cu un buget aproximativ 2,5 miliarde de euro. Sprijinul vine sub formă de granturi, cât şi garanţie pentru credite, iar valorile maxime ale ajutoarelor acordate companiilor au fost majorate”, a spus premierul, în debutul şedinţei de guvern, relatează Agerpres.

Pe ordinea de zi a şedinţei figurează ordonanţa de urgenţă pentru aprobarea schemei de ajutor de stat IMM Plus şi componentele acesteia. Acest act normativ are în vedere instituirea schemei de ajutor de stat IMM PLUS şi componentele acesteia IMM România Plus, Agro Plus, IMM Prod Plus, Construct Plus, Innovation Plus şi Rural Plus.

„Astfel, se are în vedere sprijinirea accesului la lichidităţi a întreprinderilor mici şi mijlocii, a întreprinderilor mici cu capitalizare de piaţă medie şi a întreprinderilor mari a căror activitate economică a fost afectată de conflictul armat din Ucraina, precum şi încurajarea şi stimularea dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, a întreprinderilor mici cu capitalizare de piaţă medie şi a UAT-urilor care realizează proiecte de investiţii în sectorul construcţiilor. În acest context, având în vedere gradul ridicat de incertitudine economică cauzat de situaţia geopolitica actuală, schema urmăreşte să se asigure că există suficientă lichiditate disponibilă pentru companiile care au nevoie”, prevede nota de fundamentare a proiectului.