Marele vânzător de acțiuni ale Fondului Proprietatrea este City of London. Cine a cumpărat?

24 09. 2012
fondul_proprietatea_logo_25113500

Una dintre tranzacțiile speciale (de tip „deal“, negociate în prealabil) a rulat peste 1% din titlurile Fondului Proprietatea (FP), cam cât a raportat, apoi, că a vândut,  City of London Investment Management Company Limited.

Casa de de investiții londoneză mai controlează direct acțiuni FP reprezentând 4,29% din capitalul FP, față de 5,6% deținute înaintea tranzacțiilor.

Tranzacția pare să fi fost o operațiune tehnică, din alte rațiuni decât cele de piață.

Înaintea tranzacției de joi, City of London Investment  controla, în plus, indirect, 4,1% din acțiunile FP, prin instrumente derivate (certificate warrant emise de The Royal Bank of Scotland). Acum pachetul de warrant-uri a crescut la 5,4%, astfel încât totalul acțiunilor controlate a rămas intact, la 9,69%.

Astfel că, deși aparent, drept cumpărătorul acțiunilor ar putea trece RBS, adevăratul proprietar este tot City of London.

Manchester Securities Corp. deţine peste 10% din acţiunile Fondului Proprietatea (FP) şi face parte din grupul american  Elliot Associates, care are circa 15% din Fondul Proprietatea.