Marea Britanie: 515.000 de imigranţi în 2012, cel mai scăzut nivel de după 2003

Economica.net
28 02. 2013
united_kingdom_-_england_-_london_-_morning_47935000

„Vom continua să lucrăm intens pentru a face să scadă soldul migrator sub 100.000 înainte de finalul acestei legislaturi (2015) şi pentru a crea un sistem de imigraţie selectiv care să servească interesului nostru naţional”, a declarat secretarul de stat pentru imigraţie, Mark Harper.

Potrivit datelor statistice, cel mai recent sold migrator – diferenţa dintre numărul de imigrări şi emigrări – a fost pozitiv, de 163.000 de persoane, în scădere însă cu 34% faţă de intervalul anterior.

În 2012 s-a înregistrat o scădere cu 27% a numărului imigranţilor originari din statele care au aderat la Uniunea Europeană în 2004, de la 86.000 la 62.000, cel mai scăzut nivel de până acum.

Tot în scădere, cu 30%, a fost şi imigraţia din state africane şi asiatice din Noul Commonwealth (de la 168.000 la 117.000).

Pentru a reduce soldul migrator, autorităţile vor să identifice falşii studenţi şi căsătoriile fictive încheiate între cetăţeni britanici şi străini.

Principalul motiv de imigrare în Marea Britanie rămâne educaţia – 197.000 de persoane, comparativ cu 239.000 în 2011.

Şi numărul total de vize s-a redus în 2012, cu 10%, de la 564.807 la 507.701.

Începând din aprilie, solicitanţii de vize originari din afara Uniunii Europene şi consideraţi „cu risc” de autorităţile britanice vor trebui să răspundă unui interviu.

În ce priveşte emigraţia, 352.000 de persoane au ales să părăsească Marea Britanie în 2012, în creştere uşoară faţă de anul precedent (342.000).