Marea Britanie anunţă un acord cu Turcia pentru combaterea fluxului de imigranţi ilegali

Londra a anunţat că a încheiat un acord cu Ankara în încercarea de a încetini fluxul de imigranţi ilegali care trec prin Turcia, ţară mediteraneeană, în drum spre Europa, inclusiv prin operaţiuni comune ale poliţiei împotriva reţelelor de contrabandişti şi comerţului cu piese de ambarcaţiuni, relatează Reuters şi DPA.
AGERPRES - mie, 09 aug. 2023, 09:06
Marea Britanie anunţă un acord cu Turcia pentru combaterea fluxului de imigranţi ilegali

Având în vedere că problema migraţiei ilegale ocupă un loc important pe agenda politică din Marea Britanie înaintea alegerilor preconizate pentru anul viitor, guvernul a declarat că va sprijini un nou centru de poliţie turc care să se bazeze pe cooperarea existentă în domeniul aplicării legii.

Centrul se va concentra pe combaterea imigraţiei ilegale organizate prin îmbunătăţirea schimburilor de informaţii între cele două naţiuni.

Datele vamale vor fi schimbate mai rapid în cadrul noului memorandum de înţelegere, a precizat marţi executivul britanic într-un comunicat.

„Parteneriatul nostru cu Turcia, un prieten apropiat şi un aliat, va permite agenţiilor noastre de aplicare a legii să colaboreze la această problemă internaţională şi să abordeze lanţul de aprovizionare cu ambarcaţiuni mici”, a declarat ministrul de interne britanic, Suella Braverman.

Prim-ministrul britanic Rishi Sunak a făcut din reducerea numărului de migranţi ilegali care sosesc în Marea Britanie o promisiune cheie pentru acest an, în contextul în care încearcă să diminueze avansul mare al Partidului Laburist de opoziţie în sondajele de opinie.

În această săptămână, Marea Britanie a început să îi transporte pe unii migranţi pe o barjă rezidenţială mare de pe coasta sa sudică, ca parte a planurilor de eliminare a ceea ce guvernul a numit „atracţia” hotelurilor pentru cei care sosesc pe ţărmurile ţării în bărci mici.

Te-ar mai putea interesa și
Adevărata sustenabilitate nu se construiește pe hârtie. Ce arată cifrele dincolo de poza oficială
Adevărata sustenabilitate nu se construiește pe hârtie. Ce arată cifrele dincolo de poza oficială
Sustenabilitatea autentică, într-o piață ca a noastră, nu e un scor pe care ți-l dă cineva după ce ai completat un formular, arată analiza cifrelor reale, dincolo de povestea pe care o......
Care sunt cele mai avantajoase tipuri de licitații din România?
Care sunt cele mai avantajoase tipuri de licitații din România?
Când auzi cuvântul „licitație”, probabil te gândești la proceduri complicate, documente stufoase și multă birocrație, ...
În ciuda războiului, volumele de țiței din Kazahstan transportate spre Europa cresc iar țara asiatică are în plan creșterea masivă a capacității de rafinare, pentru a vinde și carburanți
În ciuda războiului, volumele de țiței din Kazahstan transportate spre Europa cresc iar țara asiatică are în plan ...
Kazahstanul, care a ajuns a dpua sursă de petrol a Europei, își crește transporturile de țiței, inclusiv către UE, ...
ANRE a dat amenzi de 11 milioane de lei în urma controalelor realizate în primele opt luni ale anului la companiile din domeniul energiei
ANRE a dat amenzi de 11 milioane de lei în urma controalelor realizate în primele opt luni ale anului la companiile din ...
Valoarea amenzilor aplicate pe parcursul primelor opt luni ale anului în urma acţiunilor de control şi monitorizare în ...