Marea Britanie ar putea urma exemplul Germaniei pentru oprirea „turismului pentru beneficii sociale”

Economica.net
28 08. 2014
marea_britanie_346899_03591500_14789000

Noul proiect, denumit ‘cine minte, pleacă’, a fost prezentat la Berlin de ministrul de interne german Thomas de Maiziere. Aceasta este una dintre măsurile adoptate de Germania pentru a atenua impactul afluxului de imigranţi din România şi Bulgaria.

Parlamentarul britanic laburist David Nuttall se întreba recent ‘de ce ar trebui (Marea Britanie) să ofere o casă persoanelor care fură statul şi îi jefuiesc pe contribuabili?’. În aceste condiţii, Marea Britanie ar putea urma exemplul Germaniei de a lua măsuri împotriva imigranţilor care provoacă probleme, notează sursa citată.

Daily Express afirmă că vor fi cu siguranţă plângeri din partea eurocraţilor de la Bruxelles, care se opun cu tărie oricărei măsuri care ar putea afecta dreptul la liberă circulaţie în UE. Vor exista de asemenea cazuri individuale care contravin Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, mult timp folosită de imigranţi în încercarea de a evita expulzarea.

Fostul ministru laburist al muncii britanic Frank Field a declarat că aceste noi măsuri ar trebui să se refere la toţi infractorii străini, nu doar la cei care abuzează de sistemul său social, adăugând că ‘aceştia ar trebui luaţi direct din tribunal şi expulzaţi’.