Marea Britanie: Cea mai mare tabără de nomazi a fost evacuată violent VIDEO

Locuitorii, susţinuţi de activişti, au încercuit incinta în timpul nopţii, prevăzând această intervenţie a poliţiei, după ce au fost epuizate toate căile juridice.
Economica.net - mie, 19 oct. 2011, 10:03

Forţele de ordine au început miercuri dimineaţă să evacueze cea mai mare tabără „ilegală” din Marea Britanie, situată la 40 de kilometri distanţă de Londra, unde locuiesc circa 200 de nomazi, după o lungă bătălie judiciară.

Militanţii au ridicat baricade pentru a încerca să împiedice forţele de ordine să intre, aruncând cu diverse obiecte, în special cărămizi, înspre acestea.

Scutierii, veniţi în forţă şi echipaţi cu coifuri şi scuturi, s-au poziţionat de la primele ore ale dimineţii în jurul taberei Dale Farm, apoi au intrat în zonă la scurt timp după ora locală 07.00 (09.00 ora României).

Aproximativ 200 de persoane, reprezentanţi ai comunităţii nomazilor din Irlanda, locuiesc în prezent pe acest teren de 2,4 hectare din apropiere de Basildon, un oraş nou situat la est de Londra.

Văzând forţele de ordine venind, femeile au intrat în grabă în rulote, plângând în hohote.

„Amintirea Dale Farm va apăsa timp de generaţii asupra ţării. Suntem goniţi din singurele case pe care le avem pe acest pământ”, a declarat Kathleen McCarthy, o locuitoare.

Locuitorii, susţinuţi de activişti, au încercuit incinta în timpul nopţii, prevăzând această intervenţie a poliţiei, după ce au fost epuizate toate căile juridice.

Însă autorităţile locale au avertizat că vremea negocierilor s-a încheiat.

Locuitorii au încercat prin toate mijloacele să împiedice evacuarea, dar justiţia le-a refuzat luni o acţiune în apel, deschizând calea expulzării.

Ei susţin că sunt proprietarii terenurilor, dar municipalitatea afirmă că şi-au instalat rulotele şi barăcile într-o zonă verde protejată, unde nu sunt permise construcţiile. Aceasta le-a propus locuinţe sociale dar majoritatea au refuzat, din loialitate faţă de modul lor de viaţă nomad.

Rezidenţii din Dale Farm au primit susţinerea mai multor personalităţi, între care actriţa britanică Vanessa Redgrave.

 

Te-ar mai putea interesa și
Kuweitul anunță că a înregistrat răniți și pagube materiale importante după un atac iranian asupra unei instalații petroliere
Kuweitul anunță că a înregistrat răniți și pagube materiale importante după un atac iranian asupra unei instalații ...
Compania petrolieră naţională din Kuweit a anunţat sâmbătă răniţi şi pagube materiale după un atac iranian asupra unei instalaţii petroliere, potrivit agenţiei oficiale de presă KUNA,......
Peste 10.000 de iranieni nu au acces la apă potabilă în urma atacurilor SUA asupra unei uzine de desalinizare
Peste 10.000 de iranieni nu au acces la apă potabilă în urma atacurilor SUA asupra unei uzine de desalinizare
Aprovizionarea cu apă potabilă pentru cel puţin 10.000 de persoane de pe coasta iraniană a fost tăiată după atacurile ...
Bilanțul morților cutremurelor din Venezuela a trecut de 5.000. FMI deblochează fonduri pentru reconstrucția țării
Bilanțul morților cutremurelor din Venezuela a trecut de 5.000. FMI deblochează fonduri pentru reconstrucția țării
Bilanţul seismelor din Venezuela a depăşit vineri 5.000 de morţi, la trei săptămâni de la catastrofa care a lăsat ...
Guvernul german vrea să scadă subvențiile acordate producătorilor de energie regenerabilă, din cauză că a ajuns să pună presiune pe rețea
Guvernul german vrea să scadă subvențiile acordate producătorilor de energie regenerabilă, din cauză că a ajuns să ...
Germania intenţionează să reducă subvenţiile pentru energia regenerabilă, printr-o revizuire de amploare a sistemului ...