Marea Britanie publică mii de documente secrete din perioada colonială

Marea Britanie a început să publice miercuri mii de documente confidenţiale datând din perioada colonială, în care oficiali britanici îl menţionează pe tatăl preşedintelui american Barack Obama şi avertizează cu privire la existenţa unor kenyeni "împotriva albilor" în Statele Unite, relatează AFP.
Economica.net - J, 19 apr. 2012, 07:53
Marea Britanie publică mii de documente secrete din perioada colonială

Aceste documente, a căror existenţă a fost dezvăluită abia anul trecut, acoperă perioade controversate din istoria britanică, cum ar fi insurecţia din Malaysia şi revolta Mau Mau din Kenya de după al Doilea Război Mondial.

Autorităţile britanice au repatriat la Londra aceste documente considerate sensibile, la momentul proclamării independenţei acestor ţări. Ministerul britanic de Externe a recunoscut existenţa lor în ianuarie 2011, după ce patru kenyeni au depus plângere împotriva Marii Britanii pentru aplicarea torturii înainte de proclamarea independenţei.

În aceste documente, date publicităţii miercuri, numele tatălui preşedintelui Obama figurează pe o listă cu studenţi kenyeni în Statele Unite, întocmită de către oficiali britanici. El apare sub numele de „OBAMA, Barrack H”, potrivit presei britanice.

Barack Hussein Obama, născut în Kenya, a intrat la Universitatea din Hawaii în 1959 şi s-a căsătorit cu Anne Durham în 1961, înainte de naşterea fiului lor, în acelaşi an.

Într-o notă datând din 1959, un diplomat britanic îşi exprimă îngrijorarea faţă de atitudinea kenyenilor din Statelor Unite, potrivit Daily Mail.

„Am discutat cu Departamentul de Stat despre acest lucru. Acesta este la fel de tulburat de aceste dezvoltări. El subliniază că studenţii kenyeni au proasta reputaţie că ajung pe mâini rele şi devin totodată antiamericani şi împotriva albilor”.

Alte documente oferă informaţii detaliate despre confiscarea de către britanici a unor animale care aparţineau unor persoane suspectate că ajută combatanţi Mau Mau din Kenya. În reprimarea mişcării Mau Mau au fost ucise peste 10.000 de persoane, în perioada 1952-1960.

Dosarele dezvăluie de asemenea eforturile depuse de către autorităţile britanice în vederea obţinerii deportării locuitorilor de pe insulele britanice Chagos din Oceanul Indian, potrivit BBC.

Populaţia acestui arhipelag a fost expulzată între 1965 şi 1972, în urma unui acord americano-britanic de transformare a celei mai mari dintre Insuele Chagos, Diego Garcia, cu o suprafaţă de 27 de kilometri pătraţi, în bază militară americană.

Publicarea de către Arhivele naţionale britanice a aproximativ 8.800 de dosare confidenţiale urmează să continue până în noiembrie 2013.

Te-ar mai putea interesa și
ELCEN trebuie să vină la Primăria Capitalei, consideră primarul Bucureștiului
ELCEN trebuie să vină la Primăria Capitalei, consideră primarul Bucureștiului
Primarul general Ciprian Ciucu consideră că ELCEN trebuie să vină la Primăria Capitalei, pentru că principalul său client este PMB....
Ciprian Ciucu: Cheltuielile PMB sunt de circa 8 mld. lei, iar bugetul actual este de 5 mld. lei
Ciprian Ciucu: Cheltuielile PMB sunt de circa 8 mld. lei, iar bugetul actual este de 5 mld. lei
Primarul general al Bucureștiului, Ciprian Ciucu, este de părere că bugetul Capitalei este prost construit structural ...
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Umbrărescu a adus șenilate la Cernica, pe lotul 4 Nord
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Umbrărescu a adus șenilate la Cernica, pe lotul 4 Nord
Pasionații de infrastructură au postat imagini noi cu lotul 4 Nord din Autostrada Bucureștiului A0, unde cel mai mare ...
Romsilva vinde lemn pentru foc, începând din acest an, prin magazinul său online
Romsilva vinde lemn pentru foc, începând din acest an, prin magazinul său online
Potrivit Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, populaţia poate achiziţiona, începând din acest an, lemn pentru foc ...