Marea Britanie: Rata şomajului a urcat neaşteptat la 7,2%, în perioada octombrie-decembrie 2013

Economica.net
19 02. 2014
marea_britanie_62596200_11239900

Numărul şomerilor în Regatul Unit a scăzut cu 125.000, ajungând la 2,34 milioane, a anunţat, miercuri, Oficiul Naţional de Statistică (ONS), care avertizează că îmbunătăţirea situaţiei de pe piaţa muncii ar putea încetini. Pentru prima dată de când ONS a început publicarea datelor despre şomaj, un număr record de femei – aproximativ 14 milioane – sunt angajate.

Numărul persoanelor care au solicitat indemnizaţie de şomaj a scăzut în ianuarie cu 27.600, la 1,22 milioane. Este a 15-a lună de declin lunar consecutiv.

O scădere a numărului şomerilor în Regatul Unit cu 167.000 este cel mai semnificativ declin din toamna anului 1997. Numărul şomerilor la categoria de vârstă 16 – 24 de ani a scăzut la 900.000, cel mai redus nivel din 2011.

De asemenea, Oficiul Naţional de Statistică (ONS) din Marea Britanie a raportat că în perioada octombrie-decembrie 2013 numărul angajaţilor a crescut 0,2%, la peste 30 de milioane, în timp ce numărul lucrătorilor pe cont propriu a urcat cu 4,1%, la 4,37 milioane.

Economia Marii Britanii a înregistrat, în 2013, cel mai rapid ritm de creştere de la declanşarea crizei financiare, în pofida încetinirii consemnate în ultimele trei luni ale anului, arată datele publicate, luna trecută, de Oficiul Naţional de Statistică (ONS).

Rata de creştere anuală estimată pentru PIB-ul Marii Britanii în 2013 este acum de 1,9%, faţă de 0,3%, în 2012. Este cel mai ridicat nivel din 2007, deşi producţia totală încă este cu 1,3% sub nivelul record înregistrat înaintea crizei, în primul trimestru din 2008.

Sprijinind aşteptările unui an excelent în 2014, PIB-ul Marii Britanii a crescut cu 0,7% în trimestrul patru din 2013, în linie cu estimările analiştilor.

Ritmul rapid de creştere a economiei – care depăşeşte tendinţa pe termen lung a Marii Britanii – va spori probabil speculaţiile privind momentul în care Banca Angliei (BoE) va decide majorarea ratei dobânzii.