Marea Britanie – record. Cel mai rapid ritm de creştere a economiei din ultimii doi ani şi jumătate

Economia britanică a înregistrat în trimestrul trei cel mai rapid ritm de creştere din ultimii doi ani şi jumătate, pe fondul robusteţii cheltuielilor cu AI şi al rezultatelor solide din primul semestru, a anunţat joi Oficiul Naţional de Statistică (ONS), transmit DPA şi Reuters.
AGERPRES - J, 12 nov. 2026, 12:05
Marea Britanie - record. Cel mai rapid ritm de creştere a economiei din ultimii doi ani şi jumătate

PIB-ul Regatului Unit a crescut cu 0,7% în perioada iulie-septembrie 2026, în linie cu aşteptările analiştilor, dar mai rapid decât avansul de 0,5% din precedentele trei luni. Este cea mai solidă creştere începând din primul trimestru 2024, conform ONS.

În ritm anual, economia britanică a înregistrat o expansiune de 1,9% în trimestrul trei, cea mai solidă creştere începând din trimestrul patru din 2024, şi de asemenea în linie cu aşteptările analiştilor.

Sectorul serviciilor, preponderent în PIB-ul Marii Britanii, a crescut cu 0,9% în perioada iulie-septembrie 2026.

„Economia a avut o creştere robustă în trimestrul trei, aproape în întregime datorată avansului puternic şi generalizat din sectorul serviciilor. Pe acest segment, s-a înregistrat o expansiune solidă în domeniul programării pe calculator şi a afacerilor legate de AI”, a afirmat economistul şef al ONS, Grant Fitzner.

În septembrie, economia britanică a urcat cu doar 0,2%, după un avans zero în perioada iulie – august. PIB-ul Regatului Unit a arătat o rezilienţă surprinzătoare în primul semestru din 2026, după o creştere de 0,6% în primul trimestru al anului.

Săptămâna trecută, Banca Angliei (boE) a îmbunătăţit previziunile privind evoluţia economiei în 2026 şi a majorat dobânda. Instituţia se aşteaptă acum la un avans de 1,6% al PIB-ului Marii Britanii anul acesta, în timp ce Guvernul previzionează o creştere de 1,2%. Anul viitor este estimată o expansiune de 1,3%, de asemenea peste nivelul aşteptat de autorităţi.

Premierul Andy Burnham a declarat că cifrele reprezintă „veşti foarte bune”, adăugând: „În pofida unui an în care evenimentele din întreaga lume au majorat costurile pe plan intern, economia noastră creşte, aducând speranţă pentru viitor”.

Dar BoE se aşteaptă la un vârf al inflaţiei de 4,8% în trimestrul doi din 2027. În scenariul mai sumbru, în care cotaţia barilului de ţiţei atinge nivelul de vârf de 130 dolari, comparativ cu aproximativ 100 în prezent, inflaţia ar urma să atingă 6,2% în trimestrul trei din 2027. În scenariul de bază, rata inflaţiei ar urma să revină la 2% până în trimestrul trei din 2028.

În cea mai mare parte din ultimii cinci ani, rata inflaţiei în Marea Britanie a fost peste ţinta pe termen mediu a BoE de 2%.

Fondul Monetar Internaţional estimează o creştere de 1,3% a economiei britanice în 2026, un nivel similar cu cel din 2025.

Te-ar mai putea interesa și
Ce planuri are ministrul Economiei, Daniel Zamfir, pentru „apărarea” industriei auto din România
Ce planuri are ministrul Economiei, Daniel Zamfir, pentru „apărarea” industriei auto din România
Industria auto românească reprezintă un sector strategic care contribuie cam cu 13-14% în Produsul Intern Brut (PIB) şi generează o treime din exporturile României, a declarat, joi, la un......
Ceaţă toxică mortală într-unul din cele mai mari oraşe din lume. Peste 10.000 de oameni mor din cauza poluării, pe an, în capitala Indiei, New Delhi
Ceaţă toxică mortală într-unul din cele mai mari oraşe din lume. Peste 10.000 de oameni mor din cauza poluării, pe ...
Capitala Indiei, New Delhi, a continuat să fie, joi, învăluită într-un nor dens şi toxic, calitatea aerului fiind de ...
Concurent pentru gigantul american Palantir – Compania germană de apărare Helsing a lansat o platformă AI pentru analiza amenințărilor militare. Ce este Clarity (VIDEO)
Concurent pentru gigantul american Palantir – Compania germană de apărare Helsing a lansat o platformă AI pentru ...
Compania germană din sectorul apărării Helsing a prezentat o platformă de Inteligenţă Artificială (IA) proiectată ...
VIDEO Metroul de Otopeni: Lucrările la cea mai avansată secțiune au ajuns la 78% în octombrie
VIDEO Metroul de Otopeni: Lucrările la cea mai avansată secțiune au ajuns la 78% în octombrie
Lucrările la Magistrala 6 de metrou avansează, anunță joi Metrorex. În luna octombrie, TBM „Sfânta Maria” a ajuns ...