Marea Britanie se pregăteşte de „marea relaxare”. Premierul Boris Johnson pare pregătit să ridice majoritatea restricţiilor

Premierul britanic Boris Johnson este decis să pună capăt majorităţii măsurilor introduse pentru a limita răspândirea rapidă a "variantei Omicron" a noului coronavirus în ţară şi pare pregătit să redeschidă complet economia, după un aparent vârf al cazurilor, relatează miercuri Reuters.
AGERPRES - mie, 19 ian. 2022, 11:44
Marea Britanie se pregăteşte de

Marea Britanie a fost prima ţară care a limitat deplasările internaţionale după apariţia variantei Omicron, iar în decembrie a recomandat lucrul de acasă, purtarea măştii şi folosirea certificatelor de vaccinare pentru a-i limita răspândirea, aminteşte Reuters. Dar, în timp ce cazurile de infectare au crescut la niveluri fără precedent, spitalizările şi decesele nu s-au intensificat în aceeaşi măsură, în parte datorită injectării populaţiei cu doze booster, dar şi severităţii reduse a acestei variante, scrie Agerpres.

Ministrul britanic al sănătăţii, Sajid Javid, a afirmat marţi că Marea Britanie a atins probabil vârful de cazuri şi de spitalizări, măsurile din aşa-numitul Plan B urmând să expire într-o săptămână.

„Sunt optimist cu prudenţă că vom reuşi să scădem substanţial măsurile săptămâna viitoare”, a declarat Javid în parlament.

Premierul Johnson, care se adresează miercuri parlamentului în legătură cu următoarele măsuri, speră să-şi reseteze cu acest prilej agenda, după controversa privind petrecerile organizate la biroul său în plină pandemie, care a determinat apeluri la schimbarea sa din funcţie.

Ridicarea măsurilor din planul B, împreună cu gestionarea variantei Omicron fără a recurge la un lockdown strict, ar putea să-i mai liniştească oponenţii cei mai vocali ai restricţiilor din propriul partid conservator.

Un purtător de cuvânt al guvernului a indicat însă că deciziile privind următorii paşi presupun un „echilibru fin”, în măsura în care „varianta Omicron continuă să reprezinte o ameninţare semnificativă, iar pandemia nu s-a terminat”, deşi „cele mai recente date sunt încurajatoare, cazurile începând să scadă”.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...