Marea Britanie supune consultării crearea unei lire sterline digitale

Ministerul britanic al Economiei şi Banca Angliei au început o perioadă de consultări cu companiile şi cetăţenii, ce va dura până pe 7 iunie, pentru a decide dacă se introduce în Marea Britanie o liră sterlină digitală şi pentru a stabili cum ar funcţiona, au anunţat cele două instituţii printr-un comunicat, relatează agenţia EFE.
AGERPRES - mar, 07 feb. 2023, 13:56
Marea Britanie supune consultării crearea unei lire sterline digitale

În comunicat se precizează că decizia dacă se va crea „o monedă digitală a băncii centrale” (CBDC) va fi luată la mijlocul acestui deceniu, – cu posibila introducere a sa la finele deceniului – şi în niciun caz nu va înlocui „banul fizic” şi numerarul.

Această posibilă monedă, care ar putea să aibă numele de Britcoin sau altul, va fi „preschimbabilă cu numerar” şi va avea aceeaşi valoare economică.

Potrivit autorităţilor, va servi pentru a fi făcute plăţi prin intermediul aplicaţiilor sau portofelelor digitale de pe telefoanele mobile sau calculatoare (dezvoltate de sectorul privat), dar nu pentru a economisi, pentru că nu se adaugă dobândă.

Banca şi Executivul au ca şi prioritate ca lira digitală să fie uşor de utilizat pentru persoanele în vârstă sau vulnerabile şi subliniază că banii în numerar se vor menţine „atât timp cât vor dori cetăţenii”.

Ambele instituţii au explicat că plănuiesc să creeze această monedă, un proces care a demarat încă din 2020, în contextul apariţiei noilor tehnologii financiare şi forme de plată la nivel mondial, cu scopul de a se asigura că publicul are acces la o monedă digitală „sigură şi comodă”.

Ele subliniază că această eventuală monedă digitală emisă de către Banca Angliei va fi diferită de „criptomonedele” oferite de sectorul privat, care nu sunt reglementate, sunt lipsite de transparenţă şi au o mare volatilitate.

Ministerul şi banca centrală reamintesc faptul că SUA, China şi zona euro intenţionează, de asemenea, să introducă versiuni digitale ale monedelor lor.

Comunicatul difuzat luni, şi care a fost urmat marţi de o serie de documente explicative, semnalează că, la început, vor fi restricţii în Marea Britanie privind cantitatea de monede digitale pe care o vor putea acumula persoanele fizice şi companiile.

„Deşi numerarul nu pleacă nicăieri, o liră digitală emisă şi sprijinită de Banca Angliei ar putea fi o nouă formă de plată de încredere, accesibilă şi uşor de utilizat”, a declarat, conform comunicatului, ministrul Economiei, Jeremy Hunt.

Guvernatorul Băncii Angliei, Andrew Bailey, a afirmat, la rândul său, că „o liră digitală va oferi o nouă formă de plată, va ajuta companiile, va menţine încrederea în bani şi va proteja mai bine stabilitatea financiară”, comparativ cu criptomonedele.

Bailey a recunoscut că introducerea unei monede digitale, care există doar în sistemele informative, nu în lumea fizică, necesită ample consultări, deoarece presupune o serie de „cerinţe tehnice” şi reprezintă „o decizie profundă pentru ţară ţară în legătură cu modul în care se folosesc banii”.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Tragedie pentru poetul Mircea Dinescu. Celebra sa casă din Cetate a luat foc
FOTO Tragedie pentru poetul Mircea Dinescu. Celebra sa casă din Cetate a luat foc
”La data de 17 aprilie, poliţiştii Secţiei nr. 9 Poliţie Rurală Cetate au primit de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Calafat plângerea unui bărbat din comuna Cetate care sesizează......
Ministrul energiei, luat prin surprindere. Bogdan Ivan se miră de intenția Guvernului de a lista companii din energie
Ministrul energiei, luat prin surprindere. Bogdan Ivan se miră de intenția Guvernului de a lista companii din energie
Ministrul Energiei Bogdan Ivan, s-a declarat, sâmbătă, surprins de declaraţia vicepremierului Oana Gheorghiu cu privire ...
UPDATE Ultima oră. Răsturnare de situație în Iran. Navele se întorc din Strâmtoarea Ormuz. Vin iar scumpiri pentru benzină și motorină?
UPDATE Ultima oră. Răsturnare de situație în Iran. Navele se întorc din Strâmtoarea Ormuz. Vin iar scumpiri pentru ...
La nici 24 de ore după ce anunțase că a deschis complet Strâmtoarea Ormuz, prin care trece, în mod normal, 20% din tot ...
Raport FMI, anunț grav: Vom avea turbulențe majore în economie. Bursa, lovită în plin. Ce domenii vor fi afectate  mai rău.
Raport FMI, anunț grav: Vom avea turbulențe majore în economie. Bursa, lovită în plin. Ce domenii vor fi afectate mai ...
Trebuie să ne pregătim să ne punem centurile de siguranță, pentru că vin turbulențe majore în economie, anunță ...