Marea Britanie va declanşa Brexitul la 29 martie – surse din UE

Economica.net
20 03. 2017
steag_24432200

Londra va declanşa Brexitul la 29 martie, relatează şi France Presse, care citează un purtător de cuvânt al Downing Street. ‘Reprezentantul permanent al Marii Britanii la Bruxelles a informat în această dimineaţă (luni – n.r.) Uniunea Europeană că Marea Britanie va activa articolul 50 la 29 martie’, a declarat purtătorul de cuvânt într-un briefing de presă.

Această scrisoare va porni cronometrul celor doi ani de negocieri între Marea Britanie şi Uniunea Europeană, negocieri care ar putea începe în următoarele săptămâni.

Până la finalul săptămânii viitoare, după primirea scrisorii trimise de Theresa May, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, va trebui să îi informeze guvernele celorlalte 27 de state membre în legătură cu principiile generale de urmat în negocierile cu Londra.

De asemenea, Tusk îi va convoca, foarte probabil la începutul lunii mai, pe liderii celor 27 de state pentru a adopta principiile finale ale negocierilor dintre UE şi Marea Britanie.

După ce Comisia Europeană va primi mandatul de a negocia în numele Uniunii Europene, negociatorul-şef în acest dosar, Michel Barnier, va trebui să stabilească un calendar al discuţiilor cu ministrul britanic pentru Brexit, David Davis.

Comisia Europeană a reacţionat luni afirmând că este pregătită să înceapă negocierile privind Brexitul. ”Totul este pregătit în ceea ce ne priveşte, aşteptăm notificarea”, a menţionat executivul comunitar.

Tusk a reiterat că îşi va prezenta planul de negociere la 48 de ore după ce Londra declanşează Brexit

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a reiterat că, UE îşi va prezenta planul de negociere pentru Brexit în termen de 48 de ore din momentul în care Marea Britanie activează Articolul 50, va prezenta un proiect ce va include liniile de negociere stabilite de UE.

„În decurs de 48 de ore de când Marea Britanie va declanşa Aricolul 50, voi prezenta proiectul liniilor de negociere pentru Brexit celor 27 de state membre”, a scris Tusk pe Twitter, după ce Londra a anunţat că va declanşa Brexit pe 29 martie.

Potrivit analiştilor, negocierile urmează să înceapă în mod oficial abia după cel puţin două luni de la notificare, în contextul în care Comisia Europeană (CE) trebuie să stabilească, la rândul ei, detaliile planului de negociere, pe baza liniilor directoare formulate de liderii europeni.