Marele Premiu al Azerbaidjanului rămâne în calendarul competițional de Formula 1 până în 2030

Marele Premiu al Azerbaidjanului va figura în calendarul Campionatului Mondial de Formula 1 cel puţin până în 2030, au anunţat sâmbătă responsabilii acestei competiţii, cu o zi înaintea cursei de la Baku, informează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - S, 20 sept. 2025, 16:40
Marele Premiu al Azerbaidjanului rămâne în calendarul competițional de Formula 1 până în 2030

Contractul actual cu organizatorii Grand Prix-ului azer urma să expire în 2026 şi a fost prelungit cu patru ani, se precizează într-un comunicat dat publicităţii de Formula 1.

„Circuitul este unic, cu secţiuni tehnice şi linii drepte lungi care se întind de-a lungul magnificei linii de coastă şi a oraşului vechi istoric, oferind o cursă plină de răsturnări de situaţie în fiecare an”, a declarat directorul general al campionatului, Stefano Domenicali.

Prima ediţie a Marelui Premiu de pe ţărmul Mării Caspice a avut loc în 2016, sub numele de Marele Premiu European, înainte de a deveni Marele Premiu al Azerbaidjanului în anul următor.

Circuitul de şase kilometri oferă un amestec de linii drepte foarte lungi şi secţiuni mai şerpuite, cu o pistă îngustă, care favorizează derularea unor curse spectaculoase.

Sursa foto: Formula1.com

Te-ar mai putea interesa și
Trump bagatelizează vizita rară a directorului CIA la Moscova: „Semi-rutină”.
Trump bagatelizează vizita rară a directorului CIA la Moscova: „Semi-rutină”.
Preşedintele american Donald Trump a descris miercuri vizita rară a directorului CIA la Moscova din ziua precedentă drept "semi-rutină", adăugând că îşi doreşte ca războiul din Ucraina să......
Ministrul german de Finanţe vrea consultări cu UniCredit înainte de negocierile privind preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanţe vrea consultări cu UniCredit înainte de negocierile privind preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanţe, Lars Klingbeil, vrea o întâlnire cu directorul general de la UniCredit, Andrea Orcel, un ...
Turcia vrea dizolvarea Forţelor democratice siriene
Turcia vrea dizolvarea Forţelor democratice siriene
Turcia a afirmat miercuri că disoluţia Forţelor democratice siriene (SDF), conduse de kurzi, va reprezenta o etapă importantă ...
Drept la replică – Îmbuteliatorul apei minerale Bilbor a intrat în concordat preventiv
Drept la replică – Îmbuteliatorul apei minerale Bilbor a intrat în concordat preventiv
Aqua Bilbor S.R.L. solicită publicarea prezentului drept la replică în raport cu articolul publicat la data de 20.08.2026 ...