Mari perturbări ale zborurilor Lufthansa la Frankfurt, cauzate de o grevă

Traficul aerian la Frankfurt, al treilea aeroport din Europa, a fost puternic perturbat vineri de anularea a sute de zboruri Lufthansa, din cauza unei greve de dimineaţă a personalului navigant, potrivit unui purtător de cuvânt al companiei germane, relatează AFP.
Economica.net - vin, 31 aug. 2012, 18:11
Mari perturbări ale zborurilor Lufthansa la Frankfurt, cauzate de o grevă

Participarea la grevă a fost „foarte ridicată”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al sindicatului Ufo care revendică adeziunea a aproximativ două treimi din cei 18.000 de stewardese şi stewarzi ai companiei aeriene germane.

La ora locală 11.00 GMT (12.00, ora României), la sfârşitul acţiunii care a durat opt ore, sindicatul nu era încă în măsură să ofere procentajul exact al salariaţilor care au încetat lucrul.

După terminarea grevei, un purtător de cuvânt al Lufthansa nu era nici el în măsură să dea cifre precise despre numărul zborurilor anulate, promiţând cifre mai detaliate după-amiază.

„Noi am fost obligaţi să suspendăm din cauza grevei o mare parte ale celor 360 de zboruri prevăzute în intervalul orar 05.00 GMT (08.00, ora României) -13.00 GMT (16.00, ora României)”, a spus el. „Majoritatea erau de linii scurtă şi mijlocie, din Germania şi Europa (…). Doar câteva de linie lungă au fost afectate”, a precizat el.

În alte aeroporturi germane, cele din Munchen, Berlin, Hamburg, unde stewardesele şi stewarzii Lufthansa nu au încetat munca, „perturbările rămân limitate”.

„Nu le putem evita complet, fiindcă avioane în direcţia sau venind din Frankfurt deservesc, de asemenea, aceste aeroporturi”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Acest conflict social intervine într-un moment foarte nefavorabil, sfârşitul lui august şi începutul lui septembrie fiind perioade de vârf pentru companiile aeriene. Vacanţele şcolare se încheie vineri în patru din cele 16 state regionale germane, Bremen (nord), Saxonia Inferioară (nord), Saxonia (est) şi Turingia (est), într-o ţară unde vacanţele de vară sunt diferenţiate între landuri.

Într-o intervenţie pentru televiziunea germană ARD, şeful sindicatului personalului navigant comercial Ufo, Nicoley Baublies, a avertizat că „haosul va trebui să se prelungească după-amiază”, din cauza consecinţelor grevei de dimineaţă.

Întrebat pentru a şti dacă sindicatul stewarzilor şi stewardeselor au de gând să facă din nou grevă, Baublies nu a exclus noi acţiuni.

„Asta depinde de comportamentul Lufthansa. Noi suntem în măsură să acţionăm în orice moment, în toată Germania, anunţând noi acţiuni cu şase ore înainte”, a spus el.

Circa 840 de zboruri ale companiei decolează şi aterizează în fiecare zi pe aeroportul Frankfurt (vest), care constituie baza principală a companiei.

Greva a fost decisă de către Ufo după eşecul negocierilor cu conducerea asupra salariilor şi condiţiilor de muncă.

În aprilie, sindicatul a cerut o creştere a salariilor de 5 la sută în 15 luni şi retroactiv începând de la 1 ianuarie, pentru a depăşi trei ani de stagnare. Ufo respinge, de asemenea, ferm utilizarea personalului cabinei interimare în avioanele Lufthansa.

Potrivit directorului de personalul al traficului de pasageri Lufthansa, Peter Gerber, Lufthansa a popus o creştere a remunerărilor cu aproximativ 3,5 la sută.

O primă grevă istorică a personalului său navigant la începutul lui 2009 s-a soldat pentru Lufthansa cu pierderi de mai multe milioane de euro.

În februarie, Lufthansa a trebuit să îndure o grevă a controlorilor de la sol al aeroportului din Frankfurt, principalul său nod aerian, dar acţiunea nu a avut decît un efect limitat, cuprinzând doar 200 de salariaţi care au putut fi parţial înlocuiţi de urgenţă.

Te-ar mai putea interesa și
Pieţele globale se pregătesc pentru volatilitate, pe fondul atacurilor SUA şi Israelului asupra Iranului; reacţiile analiştilor
Pieţele globale se pregătesc pentru volatilitate, pe fondul atacurilor SUA şi Israelului asupra Iranului; reacţiile analiştilor
Analiştii financiari avertizează că pieţele vor deschide săptămâna sub presiunea riscurilor geopolitice crescute, după loviturile lansate de Statele Unite şi Israel asupra Iranului.......
FOTO Românii de la Parapet termină de construit un nou parc fotovoltaic în Italia
FOTO Românii de la Parapet termină de construit un nou parc fotovoltaic în Italia
Compania românească Parapet, contractor EPC în sectorul energiei regenerabile, este pe cale să finalizeze un nou parc ...
Bilanțul victimelor unui atac americano-israelian asupra unei școli de fete din Iran a ajuns la 57. Aproximativ 170 de eleve se aflau în unitate când a fost lovită
Bilanțul victimelor unui atac americano-israelian asupra unei școli de fete din Iran a ajuns la 57. Aproximativ 170 de ...
Cel puţin 57 de eleve au fost ucise într-un atac aerian în sudul Iranului, după ce Israelul şi Statele Unite au început ...
Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU sâmbătă seara, după atacurile asupra Iranului
Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU sâmbătă seara, după atacurile asupra Iranului
Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite se va reuni sâmbătă la ora 21:00 GMT (16:00 la New York) pentru a discuta ...