Marile bănci europene au avut anul trecut profituri record de peste 100 de miliarde de euro

Pentru prima dată în istorie, cele mai mari bănci din Europa au avut anul trecut profituri cumulate de peste 100 de miliarde de euro (108 miliarde de dolari), în contextul în care impulsul dat de dobânzile crescute de Banca Centrală Europeană (BCE) le-a permis băncilor comerciale să genereze rezultate record, transmite Bloomberg.
AGERPRES - lun, 19 feb. 2024, 13:18
Marile bănci europene au avut anul trecut profituri record de peste 100 de miliarde de euro

Profitul net combinat al celor mai mari 20 de bănci din Europa continentală, care au raportat până acum rezultatele pentru anul 2023, a urcat până la 103 miliarde de euro, de la 78 de miliarde de euro în 2022. În plus, trei sferturi din băncile din grupul analizat au înregistrat anul trecut cele mai mari profituri din istoria lor, arată datele Bloomberg citate de Agerpres.

Creşterea profitabilităţii a permis băncilor să majoreze recompensele acordate investitorilor şi de asemenea a impulsionat şi cotaţia acţiunilor lor, un index bursier care regrupează acţiunilor băncilor a înregistrat anul trecut un avans de aproximativ 20%. Chiar dacă creşterea semnificativă a profiturilor va fi dificil de repetat în acest an, multe bănci sunt optimiste că creşterea veniturilor din comisioane le va permite să continue să îşi crească rezultatul final.

Grupul de bănci analizat de Bloomberg nu include gigantul banca elveţian UBS Group AG, al cărui profit a urcat până la 29 de miliarde de dolari anul trecut, pe fondul preluării rivalului Credit Suisse. Credit Suisse.

Te-ar mai putea interesa și
MG4 a dominat piața mașinilor electrice în iulie și august 2026
MG4 a dominat piața mașinilor electrice în iulie și august 2026
Modelul MG4 al mărcii MG Motor a devenit, în lunile august și septembrie, liderul pieței mașinilor electrice din România. ...
Liderii UE se reunesc la Consiliul European de toamnă, cu bugetul multianual – China şi Ucraina, pe agendă
Liderii UE se reunesc la Consiliul European de toamnă, cu bugetul multianual – China şi Ucraina, pe agendă
Reuniunea va debuta cu o discuţie despre economie, între care problemele legate de competitivitatea europeană şi preţurile ...
Ce spune Turcia despre atacurile cu drone din Marea Neagră
Ce spune Turcia despre atacurile cu drone din Marea Neagră
O serie de atacuri asupra unor nave comerciale la Marea Neagră din ultima săptămână a evidenţiat riscurile în regiune ...
Sorin Scorțan, BiblioInvest: Pensiile vor acoperi cam jumătate din salariu
Sorin Scorțan, BiblioInvest: Pensiile vor acoperi cam jumătate din salariu
Pentru generația care iese la pensie peste trei decenii, prima pensie va reprezenta cam jumătate din salariul brut din ...