Marile companii constructoare de autoturisme din Germania anunță că își vor relua producția începând de săptămâna viitoare

Mai mulţi constructori auto germani, printre care Volkswagen şi Mercedes-Benz, vor relua săptămâna viitoare producţia la unele uzine din Germania, după ce autorităţile de la Berlin au relaxat restricţiile destinate limitării răspândirii coronavirusului, transmite Reuters, citată de Agerpres.
Economica.net - J, 16 apr. 2020, 13:39
Marile companii constructoare de autoturisme din Germania anunță că își vor relua producția începând de săptămâna viitoare

Cancelarul Angela Merkel a declarat miercuri că Germania a atins un „succes intermediar fragil” în lupa sa împotriva coronavirusului iar ieşirea din izolare va începe săptămâna următoare cu o redeschidere parţială a magazinelor şi cu redeschiderea şcolilor din 4 mai.

Spre deosebire de Italia şi Spania, Germania nu a interzis producţia de automobile însă activitatea uzinelor a fost paralizată după ce autorităţile au restricţionat mişcarea persoanelor şi au ordonat închiderea reprezentanţelor auto, ceea ce a afectat cererea.

Volkswagen a informat că va relua producţia de autoturisme pentru marca sa principală VW la uzinele din Zwickau, Germania, şi Bratislava, Slovacia, la data de 20 aprilie. Uzinele din Rusia, Spania, Portugalia şi SUA vor relua producţia începând din 27 aprilie, urmate în luna mai de uzinele din Africa de Sud, Argentina, Brazilia şi Mexic.

„După deciziile adoptate de guvernul federal şi de autorităţile locale din Germania precum şi după relaxarea restricţiilor în alte ţări europene, sunt îndeplinite condiţiile pentru o reluare treptată a producţiei”, a declarat directorul operaţional de la Volkswagen, Ralf Brandstaetter.

Compania a precizat că a modificat procesul de producţie pentru a se asigura că muncitorii pot păstra o distanţă de 1,5 metri între ei. De asemenea au fost adoptate şi alte măsuri pentru programarea schimburilor şi a pauzelor, precum şi măsuri pentru a modifica interacţiunile dintre muncitori de-a lungul lanţului de aprovizionare.

La rândul său, Daimler, grupul care deţine constructorul auto Mercedes-Benz, a anunţat şi el că uzinele sale de la Hamburg, Berlin şi Untertuerkheim vor relua producţia săptămâna viitoare. În prima fază, aceste uzine vor funcţiona într-un singur schimb, iar însă în paralel uzinele de la Sindelfingen şi Bremen se vor pregăti şi ele pentru reluarea producţiei.

De asemenea, un purtător de cuvânt de la Ford a declarat că cel mai probabil compania va relua producţia în Germania începând cu data de 4 mai.

În schimb, producătorul auto BMW a spus că nu are informaţii noi cu privire la un calendar de reluare a producţiei. Grupul cu sediul la Munchen a decis anterior să suspende producţia până la finele lunii aprilie.

În România, Groupe Renault România a anunţat că la uzinele Dacia de la Mioveni se va relua progresiv producţia începând din 21 aprilie, urmând ca din 4 mai se revină la activitatea normală. În ceea ce priveşte Ford, constructorul american a informat că majoritatea angajaţilor de la fabrica din Craiova va rămâne în şomaj tehnic până pe 30 aprilie, în condiţiile în care suspendarea temporară a producţiei fabricilor Ford la nivel european a fost prelungită cel puţin până pe data de 4 mai.

 

                                                      

Te-ar mai putea interesa și
Șeful Dacia cere autorităților viteză de execuție și responsabilitate
Șeful Dacia cere autorităților viteză de execuție și responsabilitate
Prezent la evenimentul care a marcat împlinirea a 30 de ani de către Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), al cărei președinte este în prezent, Mihai Bordeanu,......
Ilie Bolojan: Pentru a ne redresa economic, scăderea preţului energiei electrice este o condiţie de bază
Ilie Bolojan: Pentru a ne redresa economic, scăderea preţului energiei electrice este o condiţie de bază
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat că reducerea preţului energiei electrice este esenţială pentru redresarea ...
Norvegia se plasează sub umbrela nucleară franceză, anunță premierul Jonas Gahr Store
Norvegia se plasează sub umbrela nucleară franceză, anunță premierul Jonas Gahr Store
Norvegia va beneficia de umbrela nucleară a Franţei, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Store (foto) agenţiei norvegiene ...
Bogdan Badea (Hidroelectrica): Suntem săraca fată bogată, cheltuim foarte mulţi bani şi după aceea ne uităm la diurna de 36 de euro pe care o primește un ministru. La fel e și în companii
Bogdan Badea (Hidroelectrica): Suntem săraca fată bogată, cheltuim foarte mulţi bani şi după aceea ne uităm la diurna ...
Directorul general interimar al Hidroelectrica, Bogdan Badea, a criticat miercuri birocratizarea excesivă şi modificările ...