Marina americană a trimis două nave către Libia „ca măsură preventivă”

Marina americană a ordonat miercuri ca două nave să se îndrepte către coastele libiene după moartea ambasadorului Statelor Unite în atacul asupra consulatului american la Benghazi (estul Libiei), conform unui militar american de rang înalt, relatează AFP.
Economica.net - J, 13 sept. 2012, 08:36
Marina americană a trimis două nave către Libia

„Două distrugătoare se vor afla în proximitatea Libiei însă doar ca măsură preventivă”, a declarat această sursă, precizând că aceste mişcări nu implică o operaţiune militară iminentă.

„Fără să comentez mişcările specifice ale navelor, militarii americani iau în mod regulat măsuri de precauţie în anumite situaţii. Nu este doar logică în anumite circumstanţe, este de asemenea o măsură de prudenţă”, a adăugat acesta.

Anterior în cursul zilei, Statele Unite au anunţat de asemenea trimiterea unei echipe de aproximativ 50 de puşcaşi marini specializaţi în lupta antiteroristă în Libia, după atacul survenit marţi la Benghazi care s-a soldat cu moartea a patru americani printre care şi ambasadorul în această ţară.

De asemenea, preşedintele Barack Obama a ordonat revizuirea măsurilor de securitate din jurul tuturor misiunilor diplomatice americane.

Un responsabil american a precizat că personalul consulatului de la Benghazi a fost evacuat către Germania şi că prezenţa americană la Tripoli a fost redusă.

Te-ar mai putea interesa și
Record – Preţurile grâului a urcat la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani
Record – Preţurile grâului a urcat la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani
Cotaţia grâului la bursa de cereale de la Chicago a urcat miercuri la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani, pe fondul îngrijorărilor că războiul dintre Rusia şi Ucraina ar putea......
Un nou șef peste Mega Image și Profi. Ahold Delhaize a nominalizat o australiancă pentru funcția de CEO pentru Europa și Indonezia
Un nou șef peste Mega Image și Profi. Ahold Delhaize a nominalizat o australiancă pentru funcția de CEO pentru Europa ...
Consiliul de Supraveghere al Ahold Delhaize, proprietarul Mega Image și Profi din România, a nominalizat-o pe Margaret ...
ROMÂNIA TV | ANCHETĂ – Jaf la CCI Prahova din banii mediului privat! Salarii halucinante, sinecuri part-time și o instituție controlată de Mihaela Hristache
ROMÂNIA TV | ANCHETĂ – Jaf la CCI Prahova din banii mediului privat! Salarii halucinante, sinecuri part-time și ...
O investigație despre cum sunt furați banii firmelor din Prahova. Salarii de până la 17.000 de lei pentru contracte part-time. ...
Criză mondială – Peste jumătate din solurile din întreaga lume sunt într-o stare gravă. Alertă pentru aprovizionarea cu alimente şi biodiverstitate (FAO)
Criză mondială – Peste jumătate din solurile din întreaga lume sunt într-o stare gravă. Alertă pentru aprovizionarea ...
Peste jumătate din solurile din întreaga lume sunt într-o stare precară, ceea ce ameninţă aprovizionarea mondială ...