Marinel Burduja a fost numit în Consiliul de Administraţie al Leumi Bank România

Fostul prim-vicepreşedinte al Raiffeisen Bank Marinel Burduja, care a părăsit banca în urmă cu un an şi a început demersurile pentru preluarea sau înfiinţarea unei bănci cu acţionari români, a fost numit luni în Consiliul de Administraţie al Leumi Bank.
Economica.net - mar, 16 apr. 2013, 18:39
Marinel Burduja a fost numit în Consiliul de Administraţie al Leumi Bank România

Atât Burduja, cât şi oficialii Leumi Bank au confirmat informaţia, fără a furniza detalii.

Agenţia MEDIAFAX a relatat în luna octombrie a anului trecut că ATE Bank România va fi cumpărată parţial, de la Piraeus Bank, de câţiva investitori români şi capitalizată iniţial până la 60 de milioane de euro, urmând ca în 2013 să fie atraşi mai mulţi investitori, inclusiv SIF-urile. Tranzacţia a fost negociată de Marinel Burduja.

În urmă cu două săptămâni, a apărut informaţia că vânzarea ATE Bank România este întârziată de cererea SIF Oltenia de a se retrage din bancă şi a-şi recupera investiţia de 300.000 de euro, odată cu divizarea instituţiei de credit. Ulterior, surse bancare au declarat pentru MEDIAFAX că toţi cei implicaţi în tranzacţie ar fi ajuns la un acord.

Bank Leumi România a obţinut anul trecut un profit net de 13,63 milioane lei, pe fondul unei creşteri a soldului creditelor brute cu circa 7,7%, la 981,32 milioane lei, din care finanţările pentru companii au fost de 716 milioane lei, cu 6,6% mai mult decât în 2011, iar restul a revenit persoanelor fizice.

Leumi avea, la finalul anului trecut, depozite atrase de la clienţi de 613,73 milioane lei.

În 2012, capitalurile proprii au avansat cu 6%, la 224,35 milioane lei.

Totodată, rentabilitatea capitalului (ROE) era de 6,2%, iar rata solvabilităţii de 20,15%, peste limita reglementată de 8%, în timp ce lichiditatea se situează la 1,5 (faţă de limita reglementată de 1).

Bank Leumi România are o reţea de 23 de unităţi şi 307 angajaţi.

Numirea lui Burduja în Consiliul de Administraţie al băncii ar putea sugera că israelienii de la Leumi sunt dispuşi să renunţe la filiala din România în cazul unei oferte oportune.

Banca este deţinută în proporţie de 99,9% de Bank Leumi le-Israel, iar 0,1% se află în proprietatea a peste 3.300 de acţionari persoane fizice şi juridice.

La mijlocul anului trecut, Piraeus Bank Grecia a preluat ATE Bank Grecia, inclusiv toate sucursalele din regiune, adică şi 93,27% din acţiunile ATE Bank România.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...