Mario Draghi a anunțat o creștere suplimentară a deficitului Italiei în acest an

12 03. 2021
mario_draghi_04965400_85833700_01852300

Într-o declaraţie făcută la un centru de vaccinare la aeroportul Fiumicino din Roma, Draghi a promis intensificarea campaniei de vaccinare în Italia şi a minimalizat temerile privind vaccinul AstraZeneca, suspendat în unele ţări.

„Voi propune Parlamentului o nouă majorare a deficitului”, a declarat premierul Italiei – a treia economie a zonei euro.

Cele mai recente estimări ale autorităţilor de la Roma indică un deficit de 8,8% din PIB în 2021.

Draghi a anunţat că săptămâna viitoare va fi prezentat un pachet de măsuri, în valoare de 32 miliarde de euro, prin care va fi extinsă schema de şomaj, va fi majorat sprijinul pentru categoriile defavorizate şi vor fi simplificate procedurile pentru compensarea firmelor ale căror venituri au fost afectate de restricţii.

Conform datelor publicate luna aceasta de Institutul Naţional de Statistică (Istat), deficitul Italiei a ajuns la 9,5% din PIB anul trecut, în timp ce datoria publică a urcat la finalul anului trecut la 155,6% din PIB, de la 134,6% din PIB în 2019.

Autorităţile de la Roma au ca obiectiv reducerea deficitului şi a datoriei ca procent din PIB în 2021 şi în anii următori.

Cheltuielile suplimentare au fost folosite pentru a susţine serviciul naţional de sănătate, aflat sub presiune în timpul pandemiei de coronavirus (COVID-19), şi pentru scheme de protejare a angajaţilor şi a afacerilor, care au fost forţate să se închidă din cauza restricţiilor.

Uniunea Europeană a suspendat în martie 2020 aplicarea regulilor din Pactul de stabilitate şi creştere. Printre obligaţiile pe care statele membre UE nu mai trebuie să le respecte în prezent se numără şi faimoasa regulă care cere ca deficitul public să nu depăşească 3% din Produsul Intern Brut, precum şi obligaţia de a menţine datoria publică sub pragul de 60% din PIB.

După suspendarea regulilor de disciplină bugetară, statele membre au anunţat cheltuieli publice în valoare de miliarde de euro pentru a ajuta sistemele de sănătate şi a susţine economiile, companiile şi piaţa muncii să facă faţă impactului pandemiei de coronavirus.