Mario Draghi cere reforme şi investiţii masive pentru redresarea economiei UE

Uniunea Europeană are nevoie de o politică industrială mult mai coordonată, de adoptare mai rapidă a deciziilor şi de investiţii masive, dacă vrea să menţină ritmul, din punct de vedere economic, cu rivalele sale - statele Unite şi China, a declarat, luni, fostul premier italian Mario Draghi, cu ocazia publicării raportului mult aşteptat privind competitivitatea blocului comunitar, transmite Reuters.
AGERPRES - lun, 09 sept. 2024, 13:15
Mario Draghi cere reforme şi investiţii masive pentru redresarea economiei UE

În luna septembrie 2023, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, i-a cerut lui Mario Draghi, care în trecut a ocupat şi postul de preşedinte al Băncii Centrale Europene, să vină cu propuneri prin care să poată fi revitalizată economia UE, în contextul concurenţei venite din partea Chinei şi SUA, scrie Agerpres.

În deschiderea raportului, care are aproximativ 400 de pagini, Draghi a explicat că UE are nevoie de investiţii suplimentare de 750 – 800 miliarde de euro (829 – 884 miliarde de dolari) pe an, de până la 5% din PIB – un nivel mult mai ridicat chiar şi faţă de 1-2% din Planul Marshall pentru reconstrucţia Europei după Al Doilea Război Mondial.

Deja statele membre UE au răspuns noilor realităţi, dar eficienţa lor este limitată de lipsa coordonării, se arată în raport.

Nivelurile diferite de subvenţii în statele membre UE afectează piaţa unică europeană, fragmentarea limitează nivelul necesar pentru a concura la nivel global, iar procesul de luare a deciziilor din cadrul UE este complex şi lent.

„Va fi necesar ca activitatea UE să se concentreze din nou asupra celor mai presante probleme, asigurând coordonarea politică eficientă pentru realizarea obiectivelor comune, şi folosind actualele proceduri de guvernanţă într-un nou mod, care să permită statelor membre UE care vor să se mişte mai rapid să poată face asta”, consideră Draghi.

Ritmul de creştere a economiei UE a fost persistent mai lent decât al SUA în ultimele două decenii, iar China vine rapid din urmă. Decalajul este cauzat în principal de productivitatea mai scăzută.

Raportul lui Draghi vine pe fondul incertitudinilor apărute asupra modelului economic al Germaniei, odată motorul de creştere al UE, după ce Volkswagen a anunţat că analizează închiderea primei sale fabrici aici. Grupul Volkswagen nu a închis niciodată o uzină în Germania şi ultima dată când a lichidat o unitate de producţie în afara acestei ţări a fost în anul 1988. Însă, vânzările sub aşteptări au determinat managementul companiei să examineze reforme ample, cu reduceri de costuri şi posibile închideri de fabrici chiar în Germania, în timp ce sindicatele ameninţă cu acţiuni de protest.

Draghi susţine că UE se confruntă cu efectele preţurilor mai ridicate la energiei, după ce nu a mai avut acces la gazul ieftin din Rusia, şi depinde de pieţele externe.

Blocul comunitar trebuie să stimuleze inovarea şi să reducă preţurile la energie, în timp ce continuă decarbonizarea, şi trebuie să-şi reducă dependenţa de alte state, în special China pentru mineralele esenţiale, şi să-şi majoreze investiţiile în apărare, se arată în raport.

Te-ar mai putea interesa și
Franța interzice prezentarea armelor ofensive israeliene la Salonul Eurosatory
Franța interzice prezentarea armelor ofensive israeliene la Salonul Eurosatory
Franţa a interzis prezentarea armelor ofensive israeliene la ediţia din 2026 a Salonului Eurosatory, în apropiere de Paris, au indicat organizatorii luni pentru AFP, transmite Agerpres....
Consiliul de Securitate al ONU se reunește, la solicitarea Bucureștiului, pe tema încălcării spațiului aerian românesc de către Rusia
Consiliul de Securitate al ONU se reunește, la solicitarea Bucureștiului, pe tema încălcării spațiului aerian românesc ...
Consiliul de Securitate al ONU se reuneşte, la solicitarea României, pe tema încălcării spaţiului aerian românesc ...
Marea Britanie interzice intrarea în țară a două personalități media americane de stânga, cunoscute pentru criticile la adresa Israelului
Marea Britanie interzice intrarea în țară a două personalități media americane de stânga, cunoscute pentru criticile ...
Militanţi ai stângii radicale, Cenk Uygur (foto) şi Hasan Piker, americani de origine turcă, ale căror luări de poziţii ...
Gigantul Holcim vinde fabrica din Adjud ca să poată cumpăra grupul german Xella pentru 1,85 miliarde de euro
Gigantul Holcim vinde fabrica din Adjud ca să poată cumpăra grupul german Xella pentru 1,85 miliarde de euro
Holcim ar urma să primească undă verde de la UE pentru achiziția Xella, o tranzacție în valoare de 1,85 miliarde de ...