Marius Barbu preia rolul de Chief Operating Officer al NEPI Rockcastle din aprilie 2026

Marius Barbu va prelua de anul viitor rolul de Chief Operating Officer al celui mai mare dezvoltator de centre comerciale din România. În prezent, această funcție este ocupată de la Marek Noetzel, care va deveni noul CEO al companiei.
Andrada Ghira - mie, 17 dec. 2025, 12:28
Marius Barbu preia rolul de Chief Operating Officer al NEPI Rockcastle din aprilie 2026

Marius Barbu ocupă funcția de Group Asset Management Director al NEPI Rockcastle și are peste 25 de ani de experiență în asset management, imobiliare și retail.

Marius Barbu s-a alăturat companiei în 2012 și a fost numit Group Asset Management Director în iunie 2022, fiind responsabil de coordonarea priorităților operaționale strategice, transformarea businessului, marketing și administrarea activelor la nivelul întregului portofoliu. Cu peste 13 ani de experiență în cadrul companiei, executivul și-a extins constant aria de responsabilitate, de la nivel național în România, la cele opt țări din Europa Centrală și de Est în care Grupul deține proprietăți.

Anterior, și-a consolidat expertiza în managementul activelor imobiliare, leasing, marketing și branding în retail, lucrând pentru companii internaționale precum Argo Capital Management, Mivan Development și Unilever South Central Europe.

„Marius Barbu are o înțelegere incomparabilă și o expertiză solidă în dinamica operațională a portofoliului NEPI Rockcastle. Cunoașterea sa aprofundată a Grupului, alături de un istoric dovedit de performanță remarcabilă și implicarea semnificativă în echipa de management executiv, l-au făcut alegerea clară și firească a Consiliului pentru a-l desemna în rolul de COO. Suntem încrezători că va continua să joace un rol esențial în menținerea rezultatelor operaționale ale NEPI Rockcastle la cel mai înalt nivel,” a declarat George Aase, Președintele Consiliului de Administrație, NEPI Rockcastle.

NEPI Rockcastle este al treilea cel mai mare proprietar de centre comerciale listat la bursă din Europa, raportat la valoarea portofoliului, și cel mai mare proprietar, dezvoltator și operator de centre comerciale din Europa Centrală și de Est. Portofoliul său de peste opt miliarde de euro cuprinde 60 de proprietăți situate în opt țări din regiune.

Te-ar mai putea interesa și
Mihai Alexandru Ghigiu, propus la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, cere explicații Guvernului Bolojan pentru întârzierile la plata fondurilor europene
Mihai Alexandru Ghigiu, propus la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, cere explicații Guvernului Bolojan ...
Mihai Alexandru Ghigiu, propus pentru funcția de ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, anunță că va dispune un audit intern la minister și va analiza cauzele întârzierilor......
Tranzacție gigant în aviație: Turkish Airlines cumpără peste 300 de motoare pentru noile sale aeronave Boeing 737 MAX
Tranzacție gigant în aviație: Turkish Airlines cumpără peste 300 de motoare pentru noile sale aeronave Boeing 737 MAX
Turkish Airlines (THY) a semnat un memorandum de înțelegere cu producătorul de motoare de aviație CFM International pentru ...
Val de furie într-o capitală din UE: Criza imobiliară și inflația au scos zeci de mii de oameni în stradă la Lisabona
Val de furie într-o capitală din UE: Criza imobiliară și inflația au scos zeci de mii de oameni în stradă la Lisabona
Zeci de mii de persoane au protestat în centrul Lisabonei față de creșterea costului vieții și agravarea crizei locuințelor ...
Eșec politic masiv pentru miliardarul Andrej Babiš: Partidul celui de-al șaptelea cel mai bogat om din Cehia, zdrobit la alegerile pentru Senat
Eșec politic masiv pentru miliardarul Andrej Babiš: Partidul celui de-al șaptelea cel mai bogat om din Cehia, zdrobit ...
Principalele partide de opoziţie din Cehia au obţinut cele mai multe voturi la alegerile pentru Senat de sâmbătă, în ...