Mark Twain International School deschide un campus școlar în Tunari – Ilfov, o investiție de 10 milioane de euro

Mark Twain International School, instituție de învățământ privat care are curriculum dual, anunță finalizarea construcției noului său campus educațional din Tunari, care va fi deschis oficial la 1 septembrie 2025, potrivit unui comunicat remis Economica.net.
Economica.net - J, 12 iun. 2025, 14:36
Mark Twain International School deschide un campus școlar în Tunari - Ilfov, o investiție de 10 milioane de euro

Amplasat pe Șoseaua de Centură, la granița dintre Tunari și Ștefăneștii de Jos, noul campus se întinde pe aproape un hectar, în proximitatea cartierului Cosmopolis, și include terenuri de sport, locuri de joacă și spații verzi. Cu o capacitate de până la 800 de elevi și o suprafață construită de 8.000 mp, campusul integrează grădiniță, școală primară și gimnaziu. Proiectul, realizat în parteneriat cu dezvoltatorul Opus Land Development, reprezintă o investiție de peste 10 milioane de euro.

Reprezentanții școlii estimează că, până la 1 septembrie 2025, aproximativ 250 de elevi — 25–30% din capacitatea totală — se vor înscrie în cele trei cicluri de învățământ.

Proiectul a fost dezvoltat sub umbrela Romania Education Alliance (REA) — platforma națională de dezvoltare în domeniul educației private, lansată de fondatorii Mark Twain International School împreună cu fondul de investiții Morphosis Capital.

Mark Twain International School Campus Tunari se află în plin proces de obținere și implementare a acreditărilor duale pentru derularea programelor naționale prin ARACIP-Ministerul Educației și a celor internaționale prin International Baccalaureate Primary Years Programme și Middle Years Programme. Aceste demersuri vizează atât divizia bilingvă, cât și divizia internațională.

Sub umbrela Romania Education Alliance, Mark Twain International School își va extinde rețeaua în următorii ani prin deschiderea a două noi campusuri în Balotești și în București, printr-o investiție cumulată care depășește 25 de milioane de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Romsilva – Cât lemn a vândut direct către populaţie  Regia Naţională a Pădurilor
Romsilva – Cât lemn a vândut direct către populaţie Regia Naţională a Pădurilor
Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a vândut direct populaţiei 1,24 milioane de metri cubi de lemn pentru foc, în primele nouă luni din 2026, la un preţ mediu de aproximativ 280 de......
Comisia Europeană obligă Sanofi să corecteze presupuse mesaje „înşelătoare” privind un vaccin antigripal concurent
Comisia Europeană obligă Sanofi să corecteze presupuse mesaje „înşelătoare” privind un vaccin antigripal ...
Comisia Europeană a anunţat miercuri că a acceptat angajamentele asumate de compania farmaceutică franceză Sanofi de ...
Meloni: Acordul dintre SUA şi Rusia privind motorina este o „alegere foarte riscantă”
Meloni: Acordul dintre SUA şi Rusia privind motorina este o „alegere foarte riscantă”
Acordul dintre Statele Unite şi Rusia ce permite exporturile ruseşti de motorină este o "alegere foarte riscantă", care ...
DECIZIE Cererea de insolvență a AnimaWings, amânată. Banca Transilvania și șapte aeroporturi, printre creditori
DECIZIE Cererea de insolvență a AnimaWings, amânată. Banca Transilvania și șapte aeroporturi, printre creditori
Tribunalul București a amânat decizia privind cererea de insolvență depusă pe 30 septembrie de AnimaWings, arata datele ...