Marko Bela: Noi suntem în coaliţie cu partidul preşedintelui

Vicepremierul Marko Bela a declarat, luni, că iniţierea procedurii de suspendare a şefului statului, anunţată de USL, nu a fost discutată în UDMR, dar răspunsul este "clar", Uniunea fiind "în coaliţie cu partidul preşedintelui".
Economica.net - lun, 21 nov. 2011, 11:20

Marko Bela a declarat pentru Mediafax că subiectul suspendării şefului statului nu a fost discutat în cadrul UDMR, însă crede că răspunsul este „clar”.

„Noi în acest moment suntem în coaliţie cu PDL, adică cu partidul preşedintelui Traian Băsescu. Cred că răspunsul este clar”, a afirmat Marko Bela.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat şi el că Uniunea nu se va asocia la demersul suspendării preşedintelui Traian Băsescu.

„Noi nu cunoaştem datele pentru această procedură de suspendare, sigur le cunosc cei care au iniţiat-o. Noi suntem în coaliţie cu PDL şi în acest moment noi considerăm că un astfel de demers nu ar aduce nimic bun pentru România. În acest moment, noi nu ne gândim la a ne asocia unui astfel de demers. Din punctul nostru de vedere, nu va exista un sprijin parlamentar pentru acest demers de suspendare a preşedintelui Băsescu”, a spus liderul UDMR pentru Mediafax.

Liderii USL au anunţat, luni, că declanşează procedura de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu.

 

Te-ar mai putea interesa și
Nhood se asociază cu Regata Imobiliare pentru dezvoltarea Satului German, unul dintre cele mai ample proiecte de dezvoltare urbană din Republica Moldova
Nhood se asociază cu Regata Imobiliare pentru dezvoltarea Satului German, unul dintre cele mai ample proiecte de dezvoltare ...
Nhood, operator internațional de soluții de real estate, care sprijină clienții printr-o platformă de servicii integrate, a devenit noul partener al Regata Imobiliare, dezvoltatorul proiectului......
AMD se alătură clubului producătorilor de cipuri a căror capitalizare bursieră a depășit 1.000 de miliarde de dolari
AMD se alătură clubului producătorilor de cipuri a căror capitalizare bursieră a depășit 1.000 de miliarde de dolari
Capitalizarea bursieră a Advanced Micro Devices (AMD) a depăşit luni pentru prima dată pragul de 1.000 de miliarde de ...
AQUILA începe procesul de fuziune prin absorbție cu Parmafood Group Distribution, comanie cumpărată în urmă cu doi ani
AQUILA începe procesul de fuziune prin absorbție cu Parmafood Group Distribution, comanie cumpărată în urmă cu doi ani
AQUILA, lider în servicii integrate de distribuție și logistică pentru piața bunurilor de larg consum din România și ...
Update. E oficial. Călin Georgescu a fost reținut de procurori. Fostul candidat la alegerile prezidențiale și-a ridicat în sus mâinele încătușate la ieșirea din sediul DIICOT
Update. E oficial. Călin Georgescu a fost reținut de procurori. Fostul candidat la alegerile prezidențiale și-a ridicat ...
Update: Călin Georgescu a fost scos în cătușe din sediul DIICOT. La ieșire el a ridicat în aer mâinile, astfel încât ...