Martie, cea mai bună lună din ultimii 7 ani pentru vânzările auto. În T1, creştere de 17,3%

Economica.net
16 04. 2016
dacia_678594865940320395676_56459700

În România, vânzările în luna martie 2016, precum şi cele din întreg trimestrul I, au fost, ca şi în anii precedenţi, susţinute de achiziţiile realizate de către persoanele juridice, ponderea acestora din totalul pe primele 3 luni fiind de 89% (faţă de 11% persoane fizice), iar în cazul autoturismelor de 86% (faţă de 14% persoane fizice).

Pe un alt palier al analizei, cel legat de impactul autovehiculelor rulate, se observă faptul că, în primele trei luni din 2016, importurile de autoturisme rulate au crescut, comparativ cu 2015, cu 25,3%, ceea ce face ca raportul dintre cele rulate şi cele noi să fie unul în creştere, respectiv de 3,8 autoturisme rulate la unul nou.

Potrivit APIA, pe ansamblul pieţei, livrările totale de autovehicule (autoturisme + vehicule comerciale) noi au înregistrat, în primele trei luni din 2016, o creştere generală de 17,3%, faţă de aceeaşi perioadă din 2015, cifră în interiorul căreia avem autoturismele cu un avans de 11,4%.

În acest an, s-a înregistrat cea mai bună lună martie din ultimii 7 ani (2010 – 2016) în privinţa vânzărilor, precizează sursa citată.

La nivel sectorial, în intervalul ianuarie – martie 2016, s-au fabricat 101.866 autovehicule, cu 4,1% mai puţin decât în perioada similară din 2015, dar în creştere cu 21,7% faţă de luna precedentă (februarie). Dintre acestea, 87.791 au fost produse de Dacia şi 14.075 de către Ford. Volumele cele mai mari le-a înregistrat modelul Dacia Duster, din care au fost fabricate 50.301 unităţi (cu 22,7% mai mult decât în primele trei luni din 2015), urmat de Dacia Sandero (14.411 unităţi, cu 6,3% mai puţin decât în 2015), Ford B-MAX (14.075 unităţi, cu 13,7% mai puţin decât în 2015), Dacia Logan (11.711 unităţi, mai puţin cu 48,9%) şi Dacia Logan MCV (11.368 unităţi, +7,3%).

În ceea ce priveşte exporturile, analiza APIA relevă faptul că, în primele trei luni ale anului, s-au livrat 89.346 de unităţi, în scădere cu 10,8% comparativ cu perioada similară din anul 2015.

Cel mai exportat model a fost Dacia Duster (47.329 unităţi) – în creştere faţă de perioada similară din anul anterior cu 16,6%, urmat de Ford B-MAX (14.084 unităţi, -13,6%), Dacia Sandero (10.827 unităţi, -21,6%), Logan MCV (9.942 unităţi, -5,4%) şi Dacia Logan (7.164 unităţi, -62,1%).

Conform statisticii de specialitate, la capitolul vânzărilor, din totalul celor 25.762 de unităţi consemnat în primele trei luni ale anului în curs, autoturismele reprezintă 77,4%, cu 19.951 de unităţi (+11,4%).

Topul pe mărci, după primele trei luni, este condus de Dacia, cu 5.514 unităţi (27,6% cotă de piaţă, pe un volum în scădere cu 11,8% faţă de 2015), urmată de Volkswagen cu 2.244 unităţi (11,2% cotă de piaţă, volume în creştere cu 38,9% faţă de 2015), Skoda 2.097 unităţi (10,5% din total piaţă, volume în creştere cu 20,9%), Ford 1.327 unităţi (6,7% din total piaţă, volume în scădere cu 0,8%), Renault 1.227 unităţi (6,2% cotă de piaţă, volume mai mari cu 9,8%) şi Opel, 695 unităţi (3,5% din total piaţă, volume mai mici cu 0,6%).

Pe modele, cu cele 2.277 unităţi livrate pe piaţa autohtonă, Dacia Logan este cel mai bine vândut model în primul trimestru din 2016, urmat de Dacia Sandero (1.117 unităţi), Dacia Duster (1.059), Skoda Octavia (947) şi Volkswagen Polo (620).

În funcţie de ţara de provenienţă a autoturismelor, situaţia se prezintă astfel: 25,5% sunt de provenienţă autohtonă, 22,3% sunt fabricate în Germania, 11,8% sunt din Cehia, 9% din Spania şi 7% din Franţa.

APIA menţionează, în acest context, că vânzările de autoturisme din producţia autohtonă au scăzut, în primele trei luni din 2016, cu 15,2% faţă de aceeaşi perioadă din 2015, în timp ce vânzările de autoturisme din import au înregistrat o creştere importantă, respectiv de 24,8%