Mastercard intensifică eforturile de a elimina, până în 2028, utilizarea plasticului PVC nereciclat

07 04. 2023
MasterCard

Această măsură consolidează angajamentele companiei în direcţia sustenabilităţii şi lărgeşte accesibilitatea ofertelor de carduri mai sustenabile pentru consumatorii care preferă o alternativă de plată ce contribuie la reducerea impactului lor asupra mediului.

De la 1 ianuarie 2028, toate cardurile de plată Mastercard din plastic vor fi fabricate din materiale mai sustenabile – inclusiv plastic reciclat sau de origine biologică, precum rPVC, rPET sau PLA – şi aprobate printr-un program de certificare, în premieră pentru o reţea de plăţi. Compania îşi va sprijini partenerii emitenţi la nivel mondial în această tranziţie.

Mastercard a lansat programul de carduri sustenabile în 2018. De atunci, peste 330 de emitenţi din 80 de ţări s-au înscris, lucrând în parteneriat cu principalii producători de carduri pentru a facilitata tranziţia a peste 168 de milioane de carduri din întreaga reţea către materiale reciclate şi de origine biologică. Compania accelerează aceste eforturi, continuând să investească şi în dezvoltarea de programe inovatoare, de tip digital-first, care elimină complet necesitatea cardurilor fizice.

Toate cardurile nou-emise vor fi certificate de Mastercard, fiind astfel evaluate compoziţia şi declaraţia de sustenabilitate a acestora; certificarea va fi apoi validată de un auditor terţ independent. Odată ce un card a fost validat, acesta poate fi imprimat cu simbolul de Certificare Card Eco.

„Mastercard promovează şi modelează preocuparea colectivă a industriei noastre pentru un viitor mai sustenabil şi mai atent la mediul înconjurător. Pe măsură ce clienţii noştri răspund la dorinţa tot mai mare a consumatorilor de a alege opţiuni mai prietenoase cu mediul, angajamentul nostru ferm este să reducem amprenta activităţii noastre asupra mediului – în beneficiul oamenilor, al planetei şi al unei creşteri incluzive”, a declarat Ajay Bhalla, preşedinte Cyber & Intelligence, Mastercard.

Mastercard şi-a definit eforturile de sustenabilitate în urmă cu mai bine de un deceniu, cu accent pe incluziunea financiară, responsabilitatea utilizării datelor şi protejarea mediului înconjurător. Prin intermediul reţelei sale, compania colaborează cu parteneri pentru a introduce pe piaţă inovaţii şi noi iniţiative în domeniul mediului, precum Priceless Planet Coalition, Carbon Calculator şi Cardul Sustenabil.

„Mastercard se angajează să promoveze acţiunile climatice şi să reducă deşeurile, până la atingerea pragului de zero emisii nete şi prin valorificarea reţelei şi acoperirii noastre, pentru a accelera tranziţia către o economie regenerativă, cu emisii reduse de carbon”, a declarat Ellen Jackowski, chief sustainability officer, Mastercard.

În 2018, prin intermediul Mastercard’s Digital Security Lab, compania a lansat programul Greener Payments Partnership, în colaborare cu producătorii de carduri Gemalto, Giesecke+Devrient şi IDEMIA, pentru a reduce utilizarea plasticului PVC nereciclat în fabricarea cardurilor. Băncile partenere Mastercard acoperă peste 80 de ţări diferite din întreaga lume. Compania a lansat sistemul Mastercard Card Eco-Certification („CEC”) în 2021.