Măsuri de relaxare: Barurile se redeschid în Finlanda şi Norvegia; cafenelele şi restaurantele în Olanda

Economica.net
01 06. 2020
oslo_view_67868500

În Finlanda, spaţiile interioare a 10.000 de baruri şi restaurante, închise din 4 aprilie, se pot redeschide însă doar la jumătate din capacitatea lor normală, în baza unor măsuri ce vor rămâne în vigoare până la mijlocul lunii octombrie.

Niciun fel de limită nu a fost însă impusă teraselor şi grădinilor, cu condiţia respectării unei distanţe între clienţi care vor trebui să stea aşezaţi.

Finlanda, cu o populaţie de 5,5 milioane de locuitori, a înregistrat până în prezent 314 decese asociate maladiei Covid-19 şi peste 6.700 cazuri de infectare.

În ţara vecină Norvegia – care numără 8.411 contagieri şi 236 de decese la o populaţie similară – locuitorii pot intra din nou în barurile care au fost autorizate să se redeschidă la două luni după închiderea lor, în contextul pandemiei de coronavirus.

La Oslo, locuitorii vor putea degusta din nou băuturile preferate, dar în condiţii de igienă ce rămân drastice, potrivit Agerpres. 

Nu mai mult de 20 de persoane simultan şi la un metru distanţă între clienţi (cu excepţia celor care locuiesc în aceeaşi casă), servire la masă, nu la tejghea, dezinfecţie regulată a meselor şi a scaunelor… ultimul rând fiind servit cel târziu la ora 23:30.

Numeroase baruri, în special cele care servesc mâncare, au fost deschise încă din luna mai, dar respectând strict regulile sanitare.

În Olanda, în timp ce barurile rămân în continuare închise, restaurantele, cafenelele cu terasă, muzeele şi cinematografele s-au redeschis luni, la 12:00 ora locală, respectând însă măsurile de igienă şi de distanţare între clienţi.