Măsuri de sprijin pentru beneficiarii proiectelor finanţate din fonduri europene

Guvernul a stabilit, în şedinţa de marţi, la 300 milioane de euro plafonul garanţiilor care pot fi emise în acest an în cadrul Programului de sprijin pentru beneficiarii proiectelor de investiţii în domenii prioritare pentru economia românească, finanţate din instrumentele structurale ale UE.
Economica.net - mar, 13 mart. 2012, 17:00
Măsuri de sprijin pentru beneficiarii proiectelor finanţate din fonduri europene

Garanţiile pentru acordurile de principiu date în 2011 care nu s-au concretizat în contracte de garantare vor fi emise după finalizarea demersurilor legale necesare, astfel încât unităţile administrativ-teritoriale beneficiare să poată accesa finanţările bancare pentru prefinanţarea proiectelor, se precizează într-un comunicat al Guvernului transmis AGERPRES.

 

Până la sfârşitul lunii noiembrie 2011, au fost date 16 acorduri de principiu pentru susţinerea de proiecte de investiţii în valoare de 848 milioane lei, din care s-au concretizat şase garanţii, în valoare de aproximativ 49 milioane lei, pentru susţinerea de proiecte de investiţii finanţate din instrumentele structurale ale Uniunii Europene în valoare totală de 732 milioane lei.

Te-ar mai putea interesa și
Grupul polonez R.Power a finalizat construcția unei centrale fotovoltaice de 55 MWp în nord-vestul României
Grupul polonez R.Power a finalizat construcția unei centrale fotovoltaice de 55 MWp în nord-vestul României
Producătorul independent european de energie R.Power anunță că a finalizat lucrările de construcție la proiectul său fotovoltaic (PV) de înaltă tensiune de 55 MWp (DC) de la Lazuri, județul......
Diana Buzoianu: Suntem aproape de finalizarea Radarului Balastierelor. Pe data de 26 octombrie va fi recepţionat. Din 2015 se vorbește cât de necesar este
Diana Buzoianu: Suntem aproape de finalizarea Radarului Balastierelor. Pe data de 26 octombrie va fi recepţionat. Din 2015 ...
Radarul Balastierelor va fi recepţionat pe 26 octombrie, el fiind acum la un stadiu de 95%, după luni bune de muncă în ...
Ce angajamente și-a luat grupul Premier Energy în fața Consiliului Concurenței, care trebuie respectate timp de doi ani după preluarea Distribuție Energie Oltenia
Ce angajamente și-a luat grupul Premier Energy în fața Consiliului Concurenței, care trebuie respectate timp de doi ani ...
Poziția viitoare a Premier Energy, care, după achiziția principalei firme de furnizare din zona Oltenia pentru casnici, ...
Șeful Bundesbank, Joachim Nagel, spune că economia Germaniei s-ar putea consolida în anii următori și că BCE ar putea continua să crească rata dobânzii de referință
Șeful Bundesbank, Joachim Nagel, spune că economia Germaniei s-ar putea consolida în anii următori și că BCE ar putea ...
Preşedintele Băncii Centrale a Germaniei, Joachim Nagel, a declarat vineri că avansul economiei ţării s-ar putea consolida ...