Măsuri pentru creșterea capacităţii financiare a unităţilor administrativ-teritoriale, în şedinţa Guvern de joi, 9 iulie 2027

Guvernul va aproba în şedinţa de joi, prin hotărâre, unele măsuri pentru creşterea capacităţii financiare a unităţilor administrativ-teritoriale.
AGERPRES - J, 09 iul. 2026, 11:15
Măsuri pentru creșterea capacităţii financiare a unităţilor administrativ-teritoriale, în şedinţa Guvern de joi, 9 iulie 2027

Printr-o altă hotărâre, Executivul va aloca o sumă din Fondul de rezervă bugetară, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2026, pentru unele unităţi administrativ-teritoriale, scrie Agerpres.

Va fi aprobat şi un proiect de hotărâre pentru acordarea de ajutoare de urgenţă în bani pentru sprijinirea familiilor şi persoanelor singure afectate de incendiul produs în localitatea Rucăreni, comuna Soveja, judeţul Vrancea.

De asemenea, vor fi aprobaţi indicatorii tehnico-economici pentru lucrări de restaurare, refuncţionalizare, consolidare şi amenajare mansardare/pod corp C1 şi ansamblu la Facultatea de Medicină.

Guvernul va aproba şi un proiect de hotărâre privind trecerea unor bunuri imobile aflate în administrarea unor unităţi teritoriale subordonate Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcţiune şi casării.

În cadrul şedinţei de Guvern va fi prezentat şi un raport privind situaţia drogurilor în România pe anul trecut.

Te-ar mai putea interesa și
AI ajută medicii să vadă mai mulți pacienți. Cum stă România la acest capitol
AI ajută medicii să vadă mai mulți pacienți. Cum stă România la acest capitol
Inteligența artificială aduce tot mai multe beneficii clare în medicină la nivel global, pe măsură ce medicii petrec mai puțin timp cu birocrația, iar numărul de pacienți tratați......
Bociu, ANSVSA: „Sunt convins că în această săptămână vom parafa certificatele sanitare veterinare necesare exportului de oi vii către Libia”
Bociu, ANSVSA: „Sunt convins că în această săptămână vom parafa certificatele sanitare veterinare necesare exportului ...
Președintele ANSVSA, Alexandru Bociu, susține că în această săptămână se vor semna certificatele sanitare veterinare ...
Germania se aşteaptă la cea mai mică producţie de vin de după 2010
Germania se aşteaptă la cea mai mică producţie de vin de după 2010
Producţia de vin a Germaniei este aşteptată să coboare în acest an la cel mai mic nivel de după 2010, Institutul German ...
CE Oltenia a avut succes și a vândut toată energia cu livrare în 2027 scoasă pe piață. Nou reper de preț pentru anul viitor: 800 lei/MWh
CE Oltenia a avut succes și a vândut toată energia cu livrare în 2027 scoasă pe piață. Nou reper de preț pentru anul ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică din România, a reușit să vândă ...