Iohannis, despre Paşti: Vor fi mai puţine restricţii în noaptea de Înviere

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că nu vor fi restricţii suplimentare în noaptea de Înviere, dimpotrivă vor fi mai puţine, având în vedere că restricţiile de circulaţie în acea noapte vor fi ridicate pentru ca oamenii să poată participa la slujbele de Paşte. Şeful statului a adăugat că hotărârea de Guvern privind prelungirea stării de alertă, care este în vigoare, nu va fi modificată.
News.ro - mie, 21 apr. 2021, 12:55
Iohannis, despre Paşti: Vor fi mai puţine restricţii în noaptea de Înviere

„Ne pregătim cu toţii de marea sărbătoare a Învierii Domnului şi vreau să ne pregătim foarte bine nu doar acasă, ci şi în societate. Pot să vă spun câteva lucruri certe care au fost discutate împreună cu reprezentanţii bisericilor, în special cu reprezentanţii BOR. În noaptea de înviere restriciţiile de circulaţie se ridică. Aşadar creştinii vor putea să participe la slujbele de Înviere. Nu vor trebui declaraţii pe proprie răspundere. Biserica va organiza slujba aşa cum e datina. Nu ne amestecăm în felul în care e organizată slujba la biserică. Stim că o parte de slujbă se tine afară, apoi creştinii vor lua Paştele şi eu îmi doresc ca totul să se desfăşoare în linişte şi bună rânduială. Aceste lucruri sunt prevăzut în hotărârea de Guvern pentru prelungirea stării de alertă care e în vigoare şi nu vor exista modificări. Nu vor fi restricţii suplimentare în noaptea de Înviere, dimpotrivă vor fi mai puţine restricţii pentru că ne dorim ca oamenii să vină la biserică”, a afirmat Klaus Iohannis, conform News.ro.

Pe 8 aprilie, Guvernul a aprobat hotărârea privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României cu 30 de zile, începând cu data de 13 aprilie, cât şi pentru stabilirea măsurilor care sunt aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Prin urmare, este prelungită circulaţia în perioada 1 mai – 2 mai, în intervalul orar 20.00 – 05.00, pentru ca oamenii să poată participa la slujba de Înviere, iar magazinele vor fi închise la ora 20.00, în Vinerea Mare, nu la ora 18.00. Şi în perioada 8 mai – 9 mai, persoanele pot circula între ora 20.00 – 05.00 pentru a participa la sărbătoarea religioasă specifică lunii Ramazan. De asemenea, decizia prevede ca staţiunile de pe litoral să fie deschise, cu respectarea regulilor în vigoare, însă la o capacitate de maximum 70%, după modelul celor de la munte, scrie News.ro.

Sfântul Sinod a făcut, marţi, o serie de recomandări pentru organizarea slujbelor de Florii şi de Paşte, aprobate de Patriarhul Daniel. Astfel, se cere respectarea tuturor normelor sanitare, distanţare, calcularea numărului maxim de personae care pot intra în biserică şi cât mai mulţi voluntari care să se asigure că toate aceste lucruri vor fi respectate. De asemenea, se recomandă organizarea mai multor locuri pentru distribuirea Sfintelor Paşti, dar şi adaptarea programului slujbelor în Săptămâna Mare în localităţile unde circulaţia după ora 20.00 este interzisă, din cauza incidenţei mari. Procesiunile de Florii se recomandă să fie ţinute cu o zi înainte, acolo unde este obiceiul, de către fiecare biserică doar cu credincioşii din parohie.

Te-ar mai putea interesa și
Industria românească a avut cea mai bună evoluţie din ultimii doi ani – Indice PMI (date BCR şi S&P Global)
Industria românească a avut cea mai bună evoluţie din ultimii doi ani – Indice PMI (date BCR şi S&P Global)
Industria prelucrătoare din România a înregistrat în august cea mai mare îmbunătăţire a condiţiilor de producţie din ultimii doi ani, indicele BCR PMI urcând la 51,1 puncte, de la 50,1......
Anunţ pentru toţi clienţii Revolut din România. Ce se întâmplă cu aplicaţia şi ce înseamnă AIR
Anunţ pentru toţi clienţii Revolut din România. Ce se întâmplă cu aplicaţia şi ce înseamnă AIR
Revolut lansează, începând de marţi, în Europa, inclusiv în România, AIR (AI by Revolut), un asistent financiar bazat ...
FOTO Autostrada A3 Transilvania: Selina a ajuns la un stadiu de 71% pe lotul Chiribiș – Biharia
FOTO Autostrada A3 Transilvania: Selina a ajuns la un stadiu de 71% pe lotul Chiribiș – Biharia
Lucrările la lotul Chiribiș - Biharia din Autostrada A3 Transilvania au ajuns la 71%, informează marți Compania Națională ...
IKEA investește 1,2 miliarde de euro pentru a subvenționa prețurile în Europa. Ieftinește cu până la 25% începând de azi
IKEA investește 1,2 miliarde de euro pentru a subvenționa prețurile în Europa. Ieftinește cu până la 25% începând de azi
Ingka Group, cel mai mare retailer IKEA care operează și magazinele din România, alături de alți francizați IKEA și ...