Măsurile de austeritate despre care se vorbește în public sunt inacceptabile – Bogdan Hossu, Cartel Alfa

Măsurile de austeritate despre care se vorbește în spațiul public sunt inacceptabile, i-a spus lui președintelui Nicușor Dan liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu, la începutul discuțiilor de la Cotroceni cu reprezentanții sindicatelor.
AGERPRES - lun, 16 iun. 2025, 10:01
Măsurile de austeritate despre care se vorbește în public sunt inacceptabile - Bogdan Hossu, Cartel Alfa

„Noi am făcut apel la dumneavoastră, pe de-o parte, şi prin pichetarea pe care am făcut-o la Palatul Cotroceni, tocmai pentru că sunt măsuri radicale, care s-ar putea să fie necesar să fie luate şi trebuie să fie luate împreună cu partenerii sociali, iar rolul dumneavoastră ca preşedinte este de mediator între potenţialii guvernanţi care sunt legaţi în coaliţia în discuţie, sperăm că sunt toţi, adică legat de acest lucru şi partenerii sociali”, a spus Hossu.

„Din punctul nostru de vedere – al Cartelului Alfa, dar cred că şi colegii mei sunt de acord -, măsurile de austeritate care s-au vehiculat prin mass-media sunt inacceptabile şi nu suntem de acord ca pe un sistem heirupist să se taie sporuri şi salariile, ceea ce ar conduce la o cădere a puterii de cumpărare, care şi aşa este erodată de inflaţia galopantă cu care ne confruntăm”, a declarat liderul sindicale potrivit imaginilor publicate de Administraţia Prezidenţială.

Preşedintele Nicuşor Dan i-a primit luni, la Palatul Cotroceni, pe reprezentanții mai multor organizații sindicale pentru a dezbate reforma fiscală.

Potrivit agendei preşedintelui, întâlnirea lui Nicuşor Dan cu reprezentanţii sindicatelor a început la ora 08.30, fiind vorba de organizațiile Cartel Alfa, Blocul Naţional Sindical, CNSLR – Frăţia, Meridian şi Confederaţia Sindicatelor Democratice din România (CSDR).

Întâlnirea vine după ce, pe 29 mai, Nicușor Dan a avut discuții cu reprezentanți ai mediului de afaceri din România, pe tema situației economice și a necesității de a reduce deficitul bugetar. Reprezentanții mediului de afaceri i-au transmis atunci lui Dan că nu sunt de acord cu creșterea taxelor.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Noutate majoră adusă de IKEA în România. Vine la noi un concept testat deja în Anglia
Noutate majoră adusă de IKEA în România. Vine la noi un concept testat deja în Anglia
Pe măsură ce așteptările și comportamentele de cumpărare ale clienților continuă să evolueze, Ingka Group, cel mai mare retailer IKEA, vrea să testeze și în România proiecte de......
Plecare din conducerea AROBS Transilvania. Șeful Diviziei Software Aurelian Deaconu părăsește compania după 15 ani
Plecare din conducerea AROBS Transilvania. Șeful Diviziei Software Aurelian Deaconu părăsește compania după 15 ani
AROBS Transilvania Software S.A. informează piața de capital că Aurelian Deaconu, membru executiv al Consiliului de Administrație ...
Trump anunță că-i este dușman oricine folosește termenul de „inteligenţă artificială” în loc de „super inteligenţă”
Trump anunță că-i este dușman oricine folosește termenul de „inteligenţă artificială” în loc de „super ...
Preşedintele american Donald Trump, care doreşte să impună termenul de "super inteligenţă" (SI) în loc de "inteligenţă ...
Prima companie locală specializată în servicii de BVLOS anunță că-și începe activitatea. Societatea pregătește investiții de un milion de euro în primul an
Prima companie locală specializată în servicii de BVLOS anunță că-și începe activitatea. Societatea pregătește ...
DroneFlight România, prima companie locală specializată în servicii BVLOS pentru companii și organizații, anunță ...