Matichescu (ANT): Invit mediul de afaceri să se implice cu proiecte concrete în promovarea României

Economica.net
21 05. 2015
logo_romania_carpathian_garden_75575900_37050000

„Dorim, ca începând din luna iunie 2015, să avem o propunere de grup de lucru din partea industriei turistice. Astfel, un număr de 5 – 7 reprezentanţi ai mediului privat ar putea să se implice cu propuneri şi proiecte pentru promovarea României, în măsura în care ANT va dispune de fonduri. Vreau să discut pe proiecte concrete cu acest grup de lucru care să participe şi la şedinţele de pregătire a întâlnirilor Consiliului Consultativ al Turismului. Credem că în acest mod vom putea să capacităm experienţa şi resursele unor persoane cu experienţă în domeniul turismului şi să prezentam membrilor Consiliului Consultativ proiecte şi iniţiative care au la bază punctul de vedere al reprezentanţilor industriei’, a declarat preşedintele interimar al Autorităţii Naţionale pentru Turism, Mirela Matichescu.

Federaţia Asociaţiilor de Promovare Turistică (FAPT) a solicitat, prin membrii săi, Asociaţiile regionale de Dezvoltare şi Promovare a Turismului, înfiinţarea Organizaţiei Române de Turism ca parteneriat public-privat, conform proiectului luat în dezbatere în Coaliţia pentru Dezvoltarea României. Cu acest prilej, preşedintele FAPT, Corina Martin, a precizat că parteneriatul public-privat „este cea mai bună soluţie de promovare a turismului românesc, în comparaţie cu actuala formă de organizare a Autorităţii Naţionale pentru Turism’.

Conducerea ANT precizează că este deschisă dialogului, schimbului de experienţă şi doreşte chiar să comparăm metodologia de selecţionare şi modalităţile de evaluare a rezultatelor campaniilor desfăşurate de Autoritate cu cele organizate de federaţia pe care o reprezintă Corina Martin.

„Afirmaţia doamnei Corina Martin, pe care de altfel o apreciez pentru activitatea sa în domeniul turismului, în legătură cu eficienţa activităţilor de marketing desfăşurate de Autoritatea Naţională pentru Turism este surprinzătoare şi, în opinia noastră, lipsită de suport factual’, spune Mirela Matichescu.