McDonald’s deschide un nou restaurant în România
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/08/mcdo-630x420.jpeg)
Investiția în noul restaurant in-store depășește 7 milioane de lei, iar spațiul a fost conceput pentru a răspunde diferitelor momente ale zilei și preferințelor clienților.
Cu o suprafață de 415 metri pătrați, restaurantul dispune de 118 locuri la interior și 48 de locuri la exterior, pe terasă. Spațiul include și o zonă McCafé, unde clienții se pot bucura de o varietate de specialități de cafea și deserturi.
Odată cu deschiderea noului restaurant din Piatra Neamț, cel de-al doilea din oraș, McDonald’s continuă investițiile în dezvoltarea rețelei din România și în modernizarea experienței oferite clienților.
McDonald’s Piatra Neamț este deschis zilnic, de luni până duminică, în intervalul 07:00 – 24:00.
Premier Restaurants România operează restaurantele McDonald’s în România. McDonald’s este lider al pieței restaurantelor, cu 116 restaurante în 34 de orașe, dintre care 66 restaurante cu McDrive și 75 de cafenele McCafé. Compania are o echipă de peste 7.000 de angajați.
Conform unui studiu local de impact socioeconomic aferent anului 2024, anual compania generează o contribuție totală de 1,74 miliarde de lei la PIB-ul României prin impact direct, indirect și indus, susține peste 11.400 de locuri de muncă, direct și indirect, și generează taxe în valoare de 481 milioane de lei.