McDonald’s iese din Rusia. Își vinde afacerea către deținătorul local al licenței, Alexander Govor

McDonald's Corp vinde afacerea din Rusia actualului deţinător al licenţei, Alexander Govor, iar restaurantele vor fi operate sub un nou brand, a anunţat joi compania americană, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - J, 19 mai 2022, 18:56
McDonald's iese din Rusia. Își vinde afacerea către deținătorul local al licenței, Alexander Govor

Nu au fost date publicităţii condiţiile financiare ale tranzacţiei, care ar urma să se finalizeze în următoarele săptămâni. Conform acordului, angajaţii vor fi păstraţi cel puţin doi ani în condiţii echivalente, iar Govor va plăti salariile.

Govor, care gestionează operaţiunile de franciză prin firma sa GiD LLC, a fost francizatul McDonald’s din 2015 şi a ajutat compania americană să se extindă în Siberia, unde operează 25 de restaurante. McDonald’s a generat anul trecut aproximativ 9%, sau două miliarde din veniturile sale în Rusia şi Ucraina.

McDonald’s este prezent pe piaţa rusă de peste 30 de ani şi deţine aproximativ 84% din cele aproape 850 de restaurante din ţară. Luni, McDonalds a anunţat că părăseşte piaţa rusă, devenind unul din cele mai mari branduri globale care iese din Rusia.

„Criza umanitară provocată de războiul din Ucraina şi mediul impredictibil pentru a putea opera acolo a determinat McDonald’s să pună capăt afacerii sale în Rusia care nu mai este sustenabilă şi nici în acord cu valorile McDonald’s”, se arată în comunicatul de luni al companiei.

Plecarea are o mare pondere simbolică şi economică, întrucât lanţul de fast-food a fost printre primele mărci occidentale care au deschis o sucursală la Moscova în anii ’90, cu puțin înainte de desfiinţarea Uniunii Sovietice şi la puţin timp după căderea zidului de la Berlin, fiind totodată un simbol al încheierii Războiului Rece.

Pe 8 martie, McDonald’s anunţase deja că îşi suspendă temporar afacerile în Rusia şi că închide aproximativ 850 dintre localurile sale după invazia rusă din Ucraina, dar a continuat să plătească personalul din această ţară.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Opt oferte pentru noua mega-parcare de la Aeroportul Henri Coandă (Otopeni). Lista companiilor care participă
VIDEO Opt oferte pentru noua mega-parcare de la Aeroportul Henri Coandă (Otopeni). Lista companiilor care participă
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a primit opt oferte pentru construcţia unei noi parcări "Long Term", cu 4 niveluri şi 795 de locuri pentru staţionare, a anunţat CNAB, luni, printr-un......
Lidl a cumpărat marfă de la furnizorii români în valoare de 16,4 miliarde de euro în ultimii 15 ani
Lidl a cumpărat marfă de la furnizorii români în valoare de 16,4 miliarde de euro în ultimii 15 ani
Impactul total generat de Lidl de la intrarea pe piața locală, în urmă cu 15 ani, se ridică la 19,2 miliarde de euro, ...
Petrolul se scumpeşte. Cotaţiile au crescut cu peste 3%
Petrolul se scumpeşte. Cotaţiile au crescut cu peste 3%
Cotaţiile ţiţeiului au urcat luni cu peste 3%, pe fondul intensificării conflictului din Orientul Mijlociu, al loviturilor ...
27 de designeri și companii românești de modă s-au reunit sub același brand. Primul magazin sub acest concept, care include și o zonă de bar, se va deschide în Promenada Mall
27 de designeri și companii românești de modă s-au reunit sub același brand. Primul magazin sub acest concept, care ...
Onze, un concept de retail care aduce împreună branduri și designeri locali, se va deschide în Promenda Mall în această ...