Mecanismul de flexibilitate, prin care consumatorii de energie pot primi bani dacă își reduc voluntar consumul la anumite ore, ar putea fi legiferat în această vară
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2025/11/intrerupator-560x420.jpg)
“Am gândit un mecanism de tip flexibilitate, prin care consumatorii, direct sau prin furnizori, să poată participa la unele servicii de sistem, pentru că altfel s-ar fi putut trece la deconectări. Acum două veri, când am ajuns să folosim din punct de vedere al adecvanței o cantitate mare de rezerve pentru a acoperi consumul în anumite ore, am fost aproape de limita deconectării pentru unii consumatori. Am ajuns în anumite ore aproape de fundul sacuului. Nu l-am atins, sistemul este pregătit, dar situația se poate repeta. Sunt situații de stres, unde, dincolo de a tăia (a deconecta consumatori prin dispoziție de dispecer – n.red.) trebuie să găsim și situații de piață”, a spus Alexandru Molnar, la conferința anuală a Asociației Furnizorilor de Energie (AFEER).
Este vorba despre acel mecanism de tip “peak shaving” pe partea de reglementare, ca o modalitate de diminuare a preţurilor atunci când ele sunt foarte mari, despre care oficialii ANRE au vorbit încă de la finalul iernii anului 2025.
Mecansimul, despre care Molnar a spus că a trebuit să fie re-denumit în mecanism de “flexibilitate” pentru că s-ar aplica doar în anumite intervale orare, a primit observații de la actorii din piața noastră.
“Am primit observațiile, și Comisia Europeanp este foarte interesată de ele. Mergem înainte cu acest sistem, încercăm să ținem cont de tot ce am primit oficial, sperăm ca până în vară să putem avea mecanismul aprobat. De ce să nu fie consumatori care să își reducă din consim la anumite ore și să primească și bani pentru asta?”, a declarat Molnar.