Mechel a obţinut o perioadă de graţie de doi ani pentru rambursarea unui credit de un miliard de dolari

Grupul minier rus Mechel a anunţat marţi că a ajuns la un acord cu un grup de bănci pentru extinderea perioadei de graţie şi a maturităţii unui credit sindicalizat de un miliard de dolari, transmite Reuters.
Economica.net - mar, 03 dec. 2013, 21:22
Mechel a obţinut o perioadă de graţie de doi ani pentru rambursarea unui credit de un miliard de dolari

Mechel, companie ale cărei datorii se ridică la 9,6 miliarde de dolari, a purtat negocieri intense pentru restructurarea datoriilor iar marţi a informat că potrivit noilor termeni ai acordului convenit cu băncile perioada de graţie pentru un credit de un miliard de dolari a fost prelungită până la sfârşitul lui 2014 în timp ce maturitatea a fost prelungită până la finele lui 2016.

Creditul sindicalizat a fost oferit de ABN Amro, BNP Paribas, Caterpillar Financial Services Corporation, Commerzbank, ICBC (London), ING, Natixis, Raiffeisen, Societe Generale, UniCredit şi banca rusă de stat VTB.

‘Această amânare ne permite să trecem cu succes de scăderea preţurilor la materii prime. În plus, acordul va reduce presiunile asupra fluxului de lichidităţi al Mechel în următoarele 12 luni’, a declarat directorul financiar al companiei ruse Stanislav Ploschenko. Potrivit acestuia, acordul convenit cu băncile permite Mechel să mute rambursări de aproximativ 600 milioane de dolari din 2013-2014 până în 2015-2016.

La finele lunii trecute Mechel a obţinut o prelungire similară pentru un alt credit de un miliard de dolari.

Potrivit raportului anual, creditele oferite de băncile ruseşti VTB Group, OAO Sberbank şi OAO Gazprombank sunt responsabile pentru aproximativ 60% din datoriile Mechel, iar băncile străine sunt responsabile pentru alte 22%.

Mechel produce oţel şi cărbune siderurgic şi are aproximativ 80.000 de angajaţi în întreaga lume. Mechel este deţinut de Igor Zyuzin, a cărui avere este estimată de revista Forbes la 3,1 miliarde de dolari. La mijlocul lunii trecute, acţiunile Mechel au înregistrat o cădere record de 41% pe fondul speculaţiilor că firma ar putea să intre în incapacitate de plată.

În România, în luna martie a acestui an, Nikarom (o societate cu trei salariaţi şi o cifră de afaceri de 340.000 de euro) a achiziţionat pentru 70 de dolari combinatele Mechel Câmpia Turzii, Târgovişte, Ductil Steel Oţelu Roşu, Ductil Steel Buzău, Laminorul Brăila şi Mechel Reparaţii Târgovişte, care împreună realizau o cifră de afaceri de 850 de milioane de euro. Societatea Invest Nikarom este controlată de Victor Ciumakov şi Svetlana Ciumakova, părinţii Olgăi Ciumakova, şefa reprezentanţei Mechel la Bucureşti.

 

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...