Mechel Câmpia Turzii va relua producţia în aprilie, deşi a cerut insolvenţa

Liderul Sindicatului "Industria Sârmei" de la Combinatul Mechel din Câmpia Turzii, inginerul Ioan Pascu, spune reluarea producţiei întreprinderii, cu cei 364 de muncitori, se va putea realiza după recepţia unei mari cantităţi de zinc care va fi adusă din Bulgaria, astfel că data de luni, 15 aprilie, preconizată de noii acţionari ruşi ca termen pentru redeschiderea fluxului tehnologic nu va marca, în mod real şi "o primă şarjă".
Economica.net - vin, 12 apr. 2013, 18:53
Mechel Câmpia Turzii va relua producţia în aprilie, deşi a cerut insolvenţa

Personalul disponibilizat în acest an de patronatul rus al Combinatului Mechel Câmpia Turzii a primit, vineri, de la angajator, diferenţa de bani din cele trei salarii compensatorii care i se datorează încă din data de 4 februarie.

Plăţile vor continua, luni şi marţi, şi se fac din banii primiţi de Mechel de la statul român cu titlul de rambursare de TVA. În conturile bancare ale combinatului Mechel Câmpia Turzii au fost depuşi, în aceste zile, 4,8 milioane de lei, care asigură şi efectuarea plăţilor restante. Marţi, 19 aprilie, şi personalul menţinut în statele de funcţiuni, respectiv 364 de angajaţi, urmează să primească salariile restante.

Mechel îşi plăteşte datoriile faţă de muncitori după ce aceştia au protestat, mai bine de o lună, faţă de încălcarea drepturilor lor.

„Sunt extrem de mulţumit că azi, 12 aprilie, muncitorii au intrat în posesia banilor reprezentând cele trei salarii compensatorii, pe care fosta conducere a Mechel „a uitat” să îi achite celor 720 de muncitori disponibilizaţi în luna februarie a acestui an şi a plecat, pe furiş, din România. Toată lumea îşi primeşte, până marţi, absolut toate sumele restante. Suntem, în sfârşit, la zi, inclusiv cu sumele pentru salariile din luna aprilie. A fost o luptă dârză. Nu am cedat, pentru că situaţia celor 720 de colegi a fost mai mult decât dramatică”, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, inginerul Ioan Pascu.

El a amintit, totodată, că Mechel a cerut, pe data de 3 martie 2013, intrarea în insolvenţă a unităţii de la Câmpia Turzii, iar instanţa urmează să se pronunţe miercuri, 17 aprilie, asupra acestei solicitări.

„Noi, Sindicatul, avem depusă o cerere de intervenţie accesorie în instanţă privitor la această cerere a Mechel şi miercuri vom veni la Tribunalul Cluj”, a precizat liderul de sindicat.

Companiile Mechel Târgovişte şi Laminorul din Brăila au intrat în insolvenţă în luna februarie şi, respectiv, în luna martie.

Te-ar mai putea interesa și
Ultimatum al industriei auto germane: Închiderea unor uzine sau cedarea lor parțială către companii chineze a devenit inevitabilă
Ultimatum al industriei auto germane: Închiderea unor uzine sau cedarea lor parțială către companii chineze a devenit ...
Industria auto europeană traversează o criză structurală profundă, caracterizată prin pierderea accelerată a competitivității pe piețele globale. Pentru a asigura reziliența acestui pilon......
Poșta Română a rămas fără economistul care a dus-o pe profit. Cu Alexandru Butiseacă director financiar, Poșta a marcat cel mai mare câștig din istorie
Poșta Română a rămas fără economistul care a dus-o pe profit. Cu Alexandru Butiseacă director financiar, Poșta a ...
Alexandru Butiseacă nu mai este Director Economico-Financiar al Companiei Naționale Poșta Română, renunțând la ultimul ...
SUA: Ziariștii autori ai articolelor despre avionul prezidențial donat de Qatar pentru Trump, chemați în instanță
SUA: Ziariștii autori ai articolelor despre avionul prezidențial donat de Qatar pentru Trump, chemați în instanță
Cei patru jurnalişti ai publicaţiei americane New York Times, care au relatat despre presupusele preocupări legate de ...
Moment simbolic: ultimele drumuri cu tramvaiele Tatra prin București FOTO
Moment simbolic: ultimele drumuri cu tramvaiele Tatra prin București FOTO
Societatea de Transport București marchează, printr-un eveniment special în acest week-end și următorul retragerea din ...