Meciul de deschidere dintre România şi Franţa şi finala de la Euro 2016 ar putea fi vizate de terorişti – poliţia germană

Economica.net
19 05. 2016
euro_2016_76859403987549_85936800

Potrivit Bundeskriminalamt (BKA), ameninţarea ar fi valabilă nu numai pentru acest meci, ci pentru întregul campionat european, potrivit unui raport care a ajuns la ziarul Bild.

‘Ţinte simbolice şi uşoare care se bucură de multă atenţie din partea media şi care, în consecinţă, s-ar putea solda cu un număr mare de victime’ sunt cele mai expuse, se menţionează în raport, care adaugă că membrii echipelor de fotbal din aşa-numitele ‘naţiuni cruciate’ ar putea fi vizaţi.

‘În special din cauza trecutului colonial francez în Africa de Nord, implicării sale militare în Mali şi susţinerii luptei împotriva aşa-numitului Stat Islamic în Irak şi Siria, Franţa este mereu în vizorul atacatorilor islamişti’, notează raportul BKA.

Măsurile de securitate franceze au fost intensificate în lunile care au urmat după atacurile de la Paris din noiembrie care s-au soldat cu 130 de morţi şi oficiali francezi, dar şi din cadrul UEFA au încercat să atenueze îngrijorarea privind producerea unor evenimente violente în timpul Euro 2016.

UEFA intenţionează să recruteze cel puţin 10.000 de agenţi de securitate privaţi pentru desfăşurarea turneului Campionatului European şi la fiecare dintre cele zece stadioane se vor afla la fiecare meci în jur de 900 de agenţi de securitate, notează DPA.